StudentFest este cel mai mare festival internațional de artă și cultură din sud-estul Europei, desfășurat anual de Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara (OSUT). Ediția de anul acesta va avea loc în perioada 10-19 mai. Festivalul își urmărește de la ediție la ediție scopul de a promova tinerii artiști și de a dezvolta continuu mijloace de promovare ale acestora.
La cea de-a 28 ediție, festivalul abordează o tematică ce își propune să evidențieze relevantul în pofida irelevantului artistic. Cum definim ce mai e relevant sau irelevant în arta contemporană? În zilele noastre, arta a ajuns contestată din toate direcțiile. Artistul este intangibil, criticul nu mai poate fi criticat, iar arta a devenit o sursă inepuizabilă de inspirație, într-un mod conceptual, rebel ce se poate adapta la nivel creativ în orice domeniu, sub orice formă, rupând astfel orice barieră socială. „Totul” reprezintă doar un manifest, o emoție experimentată ce se ghidează prin libertatea totală de expresie, în care artistul, pus în impas, ajunge să se exprime mai liber ca oricând. Libertatea în artă reprezintă o debarasare de societate, o eliberare de povara istoriei și o regăsire prin autocunoaștere. Acesta este semnul artei contemporane, aflată în opoziție cu tradiționalul, în care nu știi ce mai e artă sau nu, vizualitatea fiind lăsată la o parte, ca fiind prea puțin relevantă pentru esența artistică.
Astfel, prin intermediul celor 8 secțiuni (Arte Urbane, Arte Vizuale, Dans, Design Vestimentar, Foto-Video, Literatură, Muzică și Teatru), participanții, coordonați de specialiști în domeniu, vor scoate în evidență relevantul în artă. În cadrul atelierelor de lucru, participanții vor putea să își dezvolte abilitățile artistice, participând în primă instanță la o parte teoretică a fiecărui atelier, urmând ca apoi să aplice în partea practică a acestuia cunoștințele dobândite. Participanții vor iniția concepte, pe care le vor finisa, urmând ca acestea să fie prezentate în ultimele 3 zile ale festivalului sub formă de expoziție sau spectacol publicului larg.
Tinerii care vor să își aprofundeze cunoștințele în domeniile propuse, se pot înscrie ca participanți în cadrul secțiunilor festivalului până în data de 30 martie, completând formularul corespunzător pe site-ul www.studentfest.ro.
StudentFest are ca scop promovarea tinerilor artiști din sfere cât mai diverse. Astfel, cei care au idei și proiecte proprii în domeniul artă și cultură, pe care ar dori să le promoveze prin participarea la o secțiune a StudentFest, se pot înscrie până la data de 15 aprilie 2019, completând formularul de pe site-ul www.studentfest.ro, la secțiunea artiști.
O caracteristică definitorie a StudentFest este faptul că festivalul este organizat exclusiv de tineri voluntari, interesați de susținerea și promovarea artei atât la nivel local, cât și la nivel național și internațional. Având în vedere acest aspect, tinerii care doresc să facă parte din echipa de organizare a acestui proiect sunt invitați să se înscrie până la data de 15 martie, completând formularul de pe site-ul proiectului.
Pentru mai multe detalii, vă invităm să accesați site-ul www.studentfest.ro sau pagina de Facebook https://www.facebook.com/studentfest.ro.
„Ediția de anul acesta își propune să aducă în atenția publicului ce consideră artiștii relevant, fiecare în domeniul său. Iar pentru aceasta, o să organizăm diverse ateliere de creație în cadrul cărora participanți din toată țara vor putea să se exprime liber, deoarece libertatea în artă reprezintă o debarasare de societate, o eliberare de povara istoriei și o regăsire prin autocunoaștere. Vă invităm la o nouă ediție StudentFest, ca participant, voluntar sau artist!”, Loredana Luțescu, coordonator general StudentFest iRELEVANT.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !