Scandalul medicilor falsi care profesează în spitalele de stat sau private din România a încins spiritele si a declansat valuri de intoleranță acolo unde nu este nevoie. Asupra multor persoane care și-au construit și axat viața pe ajutarea celor aflați, la un moment dat, în suferință. „Medicina holistica este un mod de abordare a problemei sanatatii si bolii cu totul diferit de cel clasic. Ea era aplicata inca de pe vremea lui Hipocrate, dar de-a lungul veacurilor a intrat intr-un con de umbra si abia in ultimele decenii e redescoperita, la ora actuala fiind din ce in ce mai apreciata, atat de medici cat si de pacienti, datorita rezultatelor sale.
In conceptia holistica omul este privit ca un tot, ca un intreg indivizibil. Fiinta umana nu este doar suma organelor sale, ci este un sistem integrat, un ansamblu de elemente care interactioneaza permanent unele cu altele, in timp ce intreg sistemul interactioneaza cu mediul inconjurator. Din interactiunea componentelor sistemului rezulta proprietati pe care nu le pot manifesta partile luate separat. Metodele holistice de tratament se adreseaza bolnavului si nu bolii, ele ocupandu-se concomitent de corpul, mintea si sufletul acestuia, in conformitate cu legile naturii”, ne este pe site-ul de specialitate homeo.ro.
În România, mulți terapeuți au un statut incert, în sensul că diplomele de medicină alternativă dobîndite în țara noastră nu sunt, de regulă, încadrate la studii superioare, exceptînd acupunctura, care poate fi practicată doar de medici, sau masteratul în boli de nutriție. Pe de altă parte, mulți dintre ei profesează doar pe baza unei diplome, fără a avea aviz de liberă practică.
Pentru cei care doresc să-și continue studiile în medicină complementară/alternativă, soluția este străinătatea. Însă, costurile unui curs în afară pot fi destul de piperate, pot porni de la 3000 euro, pînă la 12.000, în funcție de gradul sau specializarea dorite și durează în jur de 3-4 ani.
Din pacate, deseori se face confuzia intre sarlatanii cu un curs de un weekend si terapeutii complementari care sunt avizati. Singura autoritate in masura sa dea aviz de libera pratica in medicina complementara este Ordinul Practicienilor de Medicina Complementara( conditiile sunt trecute pe site-ul institutiei).
Cabinete de medicina complementara au apărut ca melcii după ploaie, cît vezi cu ochii. Fără aviz de liberă practică, fără diploma, cu alte cuvinte, fără dreptul de a profesa. Auto-intitulaţii terapeuti au obţinut, de cele mai multe ori o diplomă de participare, nu de absolvire, nu de specializare, în urma unui curs de 2 ore sau de un weekend, organizat de un anume producător de suplimente alimentar. Oana Catanoiu, terapeut avizat de OMPCA lamureste acest aspect.
Cum ştii dacă ai ajuns într-un cabinet avizat?
În primul rînd, un terapeut cu acte în regulă are diplomele afişate. Îi poţi cere informaţii legate de studiile lui sau îl poţi ruga să-ţi arate avizul de liberă practică.
În al doilea rînd, un terapeut nu recomandă niciun produs pînă nu-ţi vede analizele de sînge, pană nu-ţi află obiceiurile alimentare şi stilul de viaţă.
În al treilea rînd, şi poate cel mai important, un terapeut nutriţionist, spre exemplu, nu-ţi bagă pe gît produse, de cele mai multe ori la preţuri piperate, care-ţi promit o slăbire rapidă, ci încearcă să transforme dieta, de comun acord cu pacientul, în funcţie de nevoile şi preferinţele acestuia, într-un stil de viaţă sănătos şi natural.
Acuzata, de curand, pe un site de socializare, ca nu are dreptul sa profeseze medicina holistica pentru ca nu este medic, Oana Catanoiu face urmatoarele precizari: „Medicina holistică e o abordare nouă în țara noastră, cu toate că își are originea în înțelepciunea civilizațiilor străvechi din China și India. Atât de nouă, încât atunci când am deschis Centrul de Tratament Holistic, funcționarii de la Camera de Comerț m-au întrebat ce înseamnă acest cuvânt nemaipomenit, nemaiauzit- “holistic”. Holistic înseamnă “ întreg”, “ integral”, iar medicina holistică, numită si medicină naturopatică sau integrală, tratează omul ca pe un întreg, nu ca pe o sumă a organelor sale. Cu toate că e un principiu recunoscut și de medicina tradițională, deseori se prescriu medicamente/tratamente ce vizează un anumit organ, care odată administrate, ajung să afecteze și alte organe. Spre exemplu, cei care au migrene și li se recomanda zilnic un analgazic prevetiv, ajung să aibă, în timp, probleme cu stomacul. Prin urmare, medicina holistica tine de medicina complementara, nu de cea conventionala, iar cei care doresc sa profeseze au nevoie de avizul OPMCA. Medicina holistică pornește  de la principiul că tot ceea ce este viu beneficiază de forță energetică vitală, denumită Qi, iar bolile apar ca urmare a dezechilibrelor energetice. Pentru a restabili echilibrul energetic, medicina holistică apelează la metode de tratament naturale, energetice, lipsite de toxicitatea și efectele secundare pe care le au cele clasice.
Terapeutul specializat în medicina holistică nu încearcă să contracareze efectul unei boli, ci să depisteze dezechilibrele care au dus la această stare și să stimuleze energia Qi, astfel încât să restabilească echilibrul în organism.
Practica medicinei holistice integrează terapii complementare și convenționale care previn si tratează bolile adresându-se factorilor care au contribuit la apariția acestora. Cel mai bun terapeut rămâne tot corpul uman, care este echipat să se vindece singur, dacă este menținut în condiții optime. Așadar, un pas important pe care trebuie să-l facem, pentru a avea o viață lungă și lipsită de boli, este prevenția lor și menținerea sănătății, iar pentru aceasta e nevoie ca planul fizic și fie corelat cu cel mental, emotional și spiritual.
Rezultatele tratamentelor holistice nu vor apărea imediat, ci e nevoie de răbdare și de schimbarea stilului de viață pentru menținerea lor. Avantajul cel mai mare este că suntem feriți de efecte secundare”.
Pentru moment, Oana Catanoiu nu mai activeaza in domeniu, fiind dedicata familiei, insa le sta la dispozitie tuturor celor care doresc sa stie cum pot practica in mod legal medicina complementara in tara noastra.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !