CEZ Vanzare sprijina consumatorii de energie electrica din judetele Dolj, Arges, Olt, Gorj, Valcea, Mehedinti si Teleorman, care se incadreaza profilului de prosumator. Daca persoanele doritoare au domiciliul in Romania, sunt proprietare ale imobilului-constructiei pe care se amplaseaza sistemul de panouri fotovoltaice, nu au obligatii restante la bugetul de stat sau la bugetul local, iar imobilul unde se doreste instalarea sistemului de panouri nu este implicat intr-un litigiu, atunci primele cerinte sunt deja indeplinite. Parcurgand pasii necesari, acestia vor putea sa isi acopere propriul consum de energie si sa livreze surplusul in retea.
Oferta CEZ Vanzare presupune servicii de consultanta complete: de la pregatirea documentatiei proiectului (completarea cererii de finantare, demersuri pentru obtinerea documentelor, avizelor si certificatelor necesare) pana la asigurarea intregii tehnologii (panouri fotovoltaice, invertor, materiale de conexiune, modul de comunicatie, tablou electric etc.), prin intermediul partenerilor acreditati.
Clientii CEZ Vanzare beneficiaza, astfel, de o echipa de specialisti care vor asigura o garantie de 25 de ani pentru un randament al panoului de 80% si de 2 ani pentru lucrarile de montaj. Surplusul de energie este cumparat de furnizor, conform reglementarilor in vigoare.
Cei interesati de suma pe care o pot economisi anual din productia proprie, precum si care va fi surplusul estimat pe care il vor putea vinde furnizorului, pot accesa calculatorul disponibil pentru sistemul de panouri fotovoltaice cu o putere instalata de 3 kW, disponibil pe www.cezinfo.ro/fotovoltaice.
Economisirea difera in functie de consumul anual, profilul de consum si tipul de sistem fotovoltaic instalat. De exemplu, pentru un sistem cu o putere instalata de 3 kW se poate economisi pana la 70% pe an.
Noul produs CEZ Vanzare vine in contextul Programului privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru producerea de energie electrica, demarat de catre Ministerul Mediului, prin Administratia pentru Fondul de Mediu. Acesta presupune acordarea unei finantari nerambursabile de pana la 90% din valoarea investitiei, in limita a 20 mii Lei, iar diferenta este suportata de catre beneficiarul final, din surse financiare proprii. Programul are un buget de pana la 130 milioane de Euro, la nivel national.
IMPORTANT: Oferta de instalare a panourilor fotovoltaice oferita de catre CEZ Vanzare este disponibila si independent de Programul privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru producerea de energie electrica si poate fi accesata de orice consumator interesat, cu respectarea prevederilor legale.
Mai multe detalii despre oferta CEZ Vanzare, conditiile de eligibilitate si documentele necesare puteti afla:
- online, pe cezinfo.ro/fotovoltaice;
- prin email, la adresa cez_crc@cez.ro;
- in oricare din Centrele de Relatii cu Clientii CEZ;
- apeland Info Linia CEZ – 0251 929.