Într-o lume în care se citește din ce în ce mai puțin carte, într-o lume în care presa scrisă este în cădere liberă, fiind acaparată de on-line, există OAMENI care încevestec în cultură. Mai precis în presa culturală. „În 2019 Societatea de avocatură „Săuleanu și Asociații” va sprijini mediul cultural craiovean în editarea revistelor de tradiție Mozaicul și Scrisul Românesc, puncte de reper pentru vocea intelectualității, fondate în 1838, respectiv 1927.
Îi susținem în acest fel pe cei care, prin activitatea lor, se încăpățânează să îndemne la mai multă cugetare într-o perioadă în care alte preocupări au uzurpat locul valorilor autentice.
Suntem onorați și bucuroși să le fim alături”, a anunțat avocatul Lucian Bernd Săuleanu, pe pagina sa de socializare.