Ședința Extraordinară de luni a Consiliului Local Craiova a debutat cu două concerte de colinde. Dacă micuții preșcolari au ocupat prezidiul, primarul Mihai Genoiu, cei doi viceprimari și Secretarul Primăriei luând, cuminți loc în fotoliile din sală, de la balcon au răsunat colindele interpretate de Corul UMF Craiova.
Ceea ce începuse atât de frumos a continuat, în dulcele stil al ședințelor consilierilor locali craioveni. Scandalul a izbucnit atunci când președintele de ședință, viceprimarul Adi Cosman a ajuns la Punctul 6 – proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general consolidat al municipiului Craiova, pe
anul 2018. „În cadrul capitolului 67.10 „Cultură, recreere şi religie” se rectifică bugetele de venituri și cheltuieli ale unităţilor de cultură, astfel: Opera Română Craiova – rectifică bugetul de venituri și cheltuieli cu 140,00 mii lei, prin suplimentarea subvenției, sumă ce va fi utilizată la Titlul I ”Cheltuieli de personal”, urmare a creșterii fondului de salarii rezultat din acordarea sporurilor, prin aplicarea prevederilor Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, conform notei de fundamentare anexată”.
Consilierul local Adriana Ungureanu a solicitat un punct de vedere referitor la sumele alocate Operei Române Craiova. „Nu înteleg de ce a trebuit să dăm atât de mulți bani pentru spectacolul de 1 decembrie, în special pentru regizorul ăla (Antoniu Zamfir – n.r. care a avut la dispozitie opera marelui compozitor Eugen Doga) și aș dori să-i transmit că nu mi-e frică, chiar dacă mi-a trimis control pe cap. Firma mea e în regulă, ceea ce nu știu dacă se poate spune de manageriatul de la Operă. Deși se laudă la toată lumea că pleacă și și-a pus și director adjunct, nu înțeleg de ce nu ne lasă, o dată, în pace. Aș dori sa stiu care au fost sumele cheltuite și care au fost cele încasate în urma acestei mizerii din bani publici”, a declarat Adriana Ungureanu, care a recunoscut, de altfel, că nu a participat la spectacolul de la Sala Polivalentă.
La rândul său, Antoniu Zamfir a răspuns solicitării estv.ro: “Am solicitat, în urmă cu mai bine de 30 de zile, printr-o adresă oficială înaintată Primăriei Municipiului Craiova, demararea unui control intern în cadrul instituției noastre, care, actualmente, se află în desfășurare. Specialiștii Primăriei vor realiza la final un raport al controlului efectuat, ce va fi imediat prezentat în sedință de Consiliu local. Despre neadevărurile enunțate de către doamna Ungureanu, nu doresc să comentez. Timpul va demonstra că nu are dreptate, iar declarațiile sale tendențioase, presărate cu multe inexactități și greșeli elementare de exprimare, nu vor putea afecta imaginea Operei Române Craiova. Această instituție emblemă a orașului nostru, pe care domnia sa nu a vizitat-o nici măcar o dată, în calitate de spectator, își urmează cursul firesc, și nu își va păta imaginea pe care și-a consolidat-o în ultimii ani, intrând în polemici artificiale, generate de interese mărunte”, a concluzionat managerul Operei Romane Craiova.
Consilierul local a avut nelămuriri și în ceea ce privește o altă înstituție de cultură, Filarmonica Oltenia. „În ceea ce privește Filarmonica, deși beneficiază des de rectificări, nu înțeleg de ce ne mai solicită zece mii de lei pentru reparația a două instrumente. Să ni se spună și nouă care sunt cele două instrumente care se repară cu 10.000 lei ca să înțeleg și eu de ce tot aruncăm cu bani în aceste două instituții, în loc să luăm prăjituri la copiii nevoiași”, a continuat aceasta. Și managerul acestei instituții, Gabriel Zamfir, a explicat, la rândul său, că nu este vorba doar de repararea a două instrumente, ci de mult mai multe lucruri, cum ar fi repararea sursei unui calculator pe care este instalat programul de salarizare, plata unor servicii de protecție ISU, deoarece instituția de cultură nu deține autorizație ISU și trebuie să colaboreze cu o firmă specializată în acest domeniu dar, da, și repararea unor instrumente.
Surse autorizate au declarat pentru Zonal Media că numai acordarea unui pian costă aproximativ 800 Euro și că această procedură trebuie efectuată ori de câte ori instrumentul este mutat pe sau de pe scenă.