SC Salubritate Craiova SRL, în parteneriat cu Primăria Municipiului Craiova și Junior Chamber International Craiova organizează, în perioada 3 decembrie-31 decembrie 2018, concursul de afișe „Reciclăm pentru natură”, adresat elevilor din clasele IX-XII din municipiul Craiova. Scopul competiției este acela de a promova importanța colectării selective a deșeurilor în rândul elevilor de liceu și de a crea un portofoliu pentru viitoarele proiecte desfășurate de operatorul de salubritate din municipiu.
„Continuăm seria acțiunilor noastre derulate în scopul creșterii cantităților de deșeuri reciclabile colectate și a conștientizării craiovenilor cu privire la necesitatea schimbării comportamentului în domeniul gestionării deșeurilor. Ne propunem să validăm, prin acest proiect, talentul adolescenților și preocuparea acestora față de protejarea mediului înconjurător și problematica mediului, în general”, a declarat Mihai Butari, director general în cadrul SC Salubritate Craiova SRL.
Primul clasat, în funcție de punctajul obținut, va câștiga o bicicletă electrică, în timp ce câștigătorii locurilor 2 și 3 vor primi intrări gratuite, timp de 12 luni, pentru ei și familia lor, în baza de agrement Craiova Water Park.
Conform calendarului concursului, descris în Regulamentul publicat pe pagina de Facebook Craiova Colectează Selectiv, data limită de înscriere în competiție este 31 decembrie 2018, ora 24, jurizarea creațiilor urmând să fie făcută în intervalul 3-4 ianuarie 2019. În data de 7 ianuarie vor fi anunțați câștigătorii, aceștia urmând să fie premiați în data de 9 ianuarie 2019.
Posterul va fi unidimensional și va fi realizat în una dintre următoarele tehnici: desen, grafică, colaj, tehnici computerizate (Photoshop, Corel, etc). Dimensiunea posterului va fi A3 ( 297 x 420 mm ), orientare landscape. Acestea vor fi trimise la adresa de e-mail craiovacurata@yahoo.com, în format digital (.PDF sau .PNG/.JPEG). Fiecare elev participant va putea trimite maxim 5 afișe în cadrul concursului și, pentru validarea înscrierii, este obligatorie transmiterea concomitentă a formularului de înscriere completat.
Regulamentul concursului anual de afișe „Reciclăm pentru natură”
Art. 1. Organizatorul concursului
1.1. Concursul este organizat de SC Salubritate Craiova SRL, cu sediul în Craiova, strada Brestei, nr. 129A, CUI RO27969145, înregistrată la ORC sub nr. J16/136/01.02.2011, reprezentată legal prin Butari Mihai-Vlad, în calitate de administrator, denumită în continuare „Organizator”.
1.2. Concursul se va derula conform prevederilor prezentului document, denumit în continuare „Regulament”, fiind obligatoriu pentru toți participanții.
1.3 Concursul de afișe „Reciclăm pentru natură” este un proiect care are ca scop familiarizarea locuitorilor Craiovei cu sistemul de colectare selectivă a deșeurilor implementat în oraș, dar și cu informații legate de reciclarea deșeurilor.
Art. 2. Obiectivele concursului
Art. 2.1 Promovarea importanței colectării selective a deșeurilor în rândul elevilor de liceu din Craiova.
Art. 2.2 Promovarea viziunii și a limbajului artistic din spatele unei creații grafice realizate de elevii de liceu participanți.
Art. 3. Tematica concursului
Art. 3.1. Tematica concursului în anul 2018 este „Redu, refolosește, reciclează!”.
Art. 4. Participanții concursului
Art 4.1. Concursul se adresează elevilor de liceu din Craiova, din clasele IX – XII. Fiecare elev înscris în concurs poate participa în competiție cu maxim 5 afișe. Acesta se va înscrie în concurs prin completarea formularului de înscriere anexat prezentului Regulament (Anexa 1), disponibil și pe pagina de Facebook Craiova Colecteaza Selectiv, prin care participantul își dă acordul pentru cedarea drepturilor de autor asupra creațiilor sale. Participantul va transmite afișul/afișele în formatele solicitate la adresa de e-mail specificată doar însoțit/e de formularul de înscriere semnat de către participant și de către unul dintre părinții/tutorii legali ai acestuia. Nu vor fi înscrise în concurs afișele transmise și neînsoțite de formularul de înscriere semnat. Semnătura părintelui sau tutorelui legal este necesară doar dacă elevul participant este minor. Organizatorul se obligă să nu folosească datele personale ale participanților decât în scopul organizării acestui concurs și în conformitate cu prevederile Regulamentului General de Protecție a Datelor.
Art 5. Perioada de desfășurare a concursului
Art. 5.1 Concursul „Reciclăm pentru natură” se desfășoară în perioada 26 noiembrie 2018 – 25 ianuarie 2019 astfel:
a. În intervalul 26.11.2018 – 29.11.2018 promovarea evenimentului la nivelul unităților de învățământ liceale din Craiova, prin partenerul Junior Chamber International Craiova, pe paginile de Facebook( Salubritate Craiova și Craiova Colecteaza Selectiv) și în presă.
b. În intervalul 03.12.2018 – 31.12.2018 perioada de înscriere în concurs. Așadar, data limită de înscriere în concurs și, implicit, de transmitere a afișelor este 31.12.2018,ora 24.00.
c. În intervalul 03.01.2019 – 04.01.2019 perioada de evaluare și jurizare a afișelor și postarea acestora pe pagina de Facebook Craiova Colectează Selectiv
d. În data de 07.01.2019 va avea loc anunțarea câștigătorilor.
e. În data de 09.01.2019 va avea loc vernisarea unei expoziții cu afișele selectate și premierea câștigătorilor.
f. În intervalul 10.01.2019 – 11.01.2019 va avea loc selecția a 15 postere care vor fi folosite pentru realizarea calendarului anual al SC Salubritate Craiova SRL.
g. În data de 25.01.2019 va fi lansat calendarul anual al SC Salubritate Craiova SRL.
Art.6. Specificații pentru realizarea posterului
Art.6.1 . Posterul va fi unidimensional și va fi realizat în una dintre următoarele tehnici: desen, grafică, colaj, tehnici computerizate (Photoshop, Corel, etc).
Art.6.2. Mesajul afișului format din text și/sau grafică trebuie să fie clar și relevant pentru tema concursului.
Art.6.3. Dimensiunea posterului va fi A3 ( 297 x 420 mm ), orientare landscape. Acestea vor fi trimise la adresa de e-mail craiovacurata@yahoo.com, în format digital (.PDF sau .PNG/.JPEG).
Art 6.5. Afișul trebuie să reprezinte o lucrare de sine stătătoare, care poate transmite mesajul și în afara concursului.
Art. 7. Comisia de jurizare
Art.7.1 Juriul va fi compus din 3 persoane numite prin decizia directorului SC Salubritate Craiova SRL.
Art.7.2. Comisia de evaluare își rezervă dreptul de a selecta, pentru a intra în competiție, doar lucrările care respectă condițiile de participare.
Art.8. Criterii de validare
Art.8.1. Sunt eligibile și vor intra în procesul de evalare afișele care îndeplinesc următoarele condiții :
a. respectă formatul solicitat , iar conceptul se încadrează în specificațiile solicitate de organizator prin prezentul Regulament
Art. 8.2. Evaluarea afișelor tematice se va realiza pe o scară de la 1 la 100, pe baza următoarelor criterii de evaluare:
a. Claritatea mesajului transmis – 20 puncte
b. Relevanța mesajului transmis pentru concursul „Reciclăm pentru natură”. Se încurajează folosirea unor elemente specifice orașului Craiova– 25 puncte
c. Unitate grafică – 10 puncte
d. Originalitate și creativitate – 40 puncte.
g. Transmiterea unui fişier de calitate tipografică ‐5 puncte
Art. 8.3. Afișele care vor fi declarate eligibile în procesul de votare vor fi postate pe pagina de Facebook Craiova Colectează Selectiv.
Art.8.4. Câștigătorii vor fi desemnați pe baza punctajelor obținute. În ordine descrescătoare, vor fi stabiliți câștigătorii locurilor I, II, III.
Art 9. Originalitate și copyright
Art.9.1. Elevul care înscrie un afiș în competiție trebuie să fie autorul conceptului grafic al acestuia. Posterul și ideea ilustrată trebuie să fie autentice și create în totalitate de elevul care înscrie afișul în concurs.
Art.9.2. Orice încălcare a drepturilor de autor și de copyright nu vor fi asumate de către Organizator.
Art. 9.3. Prin înscrierea la acest concurs, participanţii acordă SC Salubritate Craiova SRL dreptul de utilizare perpetuă a imaginilor cu postere înscrise în scopuri necomerciale, pentru publicare pe site-ul propriu şi social media, pentru expunere în locuri publice.
Art. 10. Premii și ceremonia de premiere
Art.10.1 Organizatorul va asigura tipărirea afișelor selectate pentru competiție si va organiza o expoziție unde vor fi premiați câștigătorii concursului.
Art 10.2. În cadrul prezentului concurs se vor acorda premii ce constau în:
a. Locul I – o bicicletă electrică
b. Locul al II-lea – intrare gratuită timp de 12 luni (15.01.2019-15.01.2020) pentru elevul câștigător și familia acestuia (părinți sau tutori legali și frați) în baza de agrement Craiova Water Park.
c. Local al III-lea – intrare gratuită timp pe 12 luni (15.01.2019-15.01.2020), în intervalul luni-vineri, pentru elevul câștigător și familia acestuia (părinți sau tutori legali și frați) în baza de agrement Craiova Water Park.
Art 10.3. Toți participanții la concurs care au înscris un poster eligibil vor obține diplome de participare.
Art. 10.4. Posterele câştigătoare dar şi alte postere selectate de juriu vor fi promovate pe site-urile si paginile de Facebook ale Organizatorului, dar vor fi folosite si în realizarea materialor informative.
Art. 11. Regulamentul Concursului
Art.11.1. Prezentul Regulament este disponibil pe pagina de Facebook aparținând Organizatorului, Craiova Colecteaza Selectiv.
Art.11.2. Întrebări, nelămuriri sau solicitări de informații suplimentare pot fi adresate organizatorilor la adresa: craiovacurata@yahoo.com sau la telefon 0251/414.660 interior 110, persoană de contact: Cristina Ghenea.
ANEXA 1
FORMULAR DE ÎNSCRIERE
NUME ȘI PRENUME ELEV………………………………………………………………………………………….
ADRESĂ DE DOMICILIU ELEV…………………………………………………………………..
……………………………………………………………………………………………………………
ADRESĂ DE E-MAIL ELEV/PĂRINTE/TUTORE LEGAL……………………………………………..
NUMĂR DE TELEFON ELEV/PĂRINTE/TUTORE LEGAL………………………………………….
UNITATEA DE ÎNVĂȚĂMÂNT LA CARE ÎNVAȚĂ ELEVUL………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………
Certific prin prezenta că afișul/afișele înscrise transmise sunt create de elevul sus-menționat, reprezintă concepția artistică a acestuia și că în afișe nu sunt folosite imagini sau personaje supuse copyright-ului. Sunt de acord ca afișul/afișele transmise să fie expuse public și să fie folosite oricând în timpul concursului sau după desfășurarea acestuia. Înțeleg că acest/e afiș/afișe devin proprietate a SC Salubritate Craiova SRL din momentul înscrierii în concurs și că pot fi reproduse fără primirea vreunei compensații. Singurele informații care vor fi făcute publice despre elev sunt numele și prenumele acestuia, clasa și unitatea de învățământ la care învață.

SEMNĂTURA ELEVULUI SEMNĂTURA PĂRINTELUI SAU TUTORELUI
_______________________ _____________________________

NUME ȘI PRENUME ELEV NUME ȘI PRENUME PĂRINTE SAU TUTORE
_____________________________ _______________________________________
DATA DATA
______________________________ ___________________________

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !