Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a avut astăzi, 30 octombrie 2018, o întrevedere cu comisarul european pentru buget și resurse umane, Günther Oettinger, în contextul participării oficialului european la Conferința la nivel înalt „O politică de coeziune incluzivă pentru o Uniune mai aproape de cetățenii săi”.
Discuțiile au vizat în principal aspecte legate de principalul dosar aflat în portofoliul comisarului european, respectiv Cadrul Financiar Multianual. Cu acest prilej, prim-ministrul Viorica Dăncilă a reiterat angajamentul României de a depune toate eforturile, în mandatul la Președinția Consiliului Uniunii Europene, pentru facilitarea consensului în rândul statelor membre și înregistrarea de progrese substanțiale în acest dosar cu un impact deosebit asupra acțiunii de ansamblu a Uniunii.
Oficialul român a subliniat importanța adoptării la timp a unui buget european, ca bază pentru atingerea obiectivelor Uniunii, dar și pentru asigurarea continuității implementării programelor care beneficiază de finanțare europeană.
Totodată, prim-ministrul român a evidențiat importanța agreării unor soluții echilibrate privind viitorul Cadru Financiar, care să reflecte, deopotrivă, nevoia de continuare a procesului de convergență economică, socială și teritorială la nivelul întregii Uniuni, precum și necesitatea de a asigura un răspuns adecvat la noile realități și provocări cărora Uniunea și statele membre trebuie să le facă față.
Cu referire la politica de coeziune post-2020, prim-ministrul Viorica Dăncilă a apreciat necesară menținerea sprijinului financiar consistent în viitorul Cadru Financiar Multianual în vederea atingerii obiectivului de convergență și creștere la nivelul întregii Uniuni.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !