În an centenar, Muzeul Olteniei Craiova, prin Secția de Etnografie, cu sprijinul Consiliului Județean Dolj și în parteneriat cu Consiliul Local şi Primăria Municipiului Craiova, organizează în perioada 26-28 octombrie 2018, în Piața „William Shakespeare” din Craiova, a XLI-a ediție a Târgului Meșterilor Populari, sinteză a tradițiilor și spiritualității populare românești, ce va reuni în Cetatea Băniei circa 60 de meșteri populari din principalele zone etnografice și geografice ale României – Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Banat, Crișana, Maramureș, Țara Oașului, Țara Făgărașului, Țara Bârsei etc.
Târgul Meșterilor Populari de la Craiova, aflat la cea de-a 41-a ediție, reprezintă o minunată întâmplare de spirit românesc, un reper identitar în existența Craiovei, ce oferă publicului craiovean, sub forma unei manifestări culturale în aer liber, atât posibilitatea contemplării creativității artizanilor tradițiilor populare românești, cât și receptarea valenţelor cultural-educative, prin admirarea obiectelor populare expuse ce poartă emblema identității, a esenței culturale românești, ca o expresie a unor decantări spirituale în timp care au creat și creează capodopere populare.
Deschiderea oficială a Târgului Meșterilor Populari, în fapt, o expoziţie cu vânzare în aer liber şi demonstraţii ale meşterilor populari ce vor prezenta o gamă diversificată de artefacte ale creaţiei tradiţionale, va fi vineri, 26 octombrie, ora 11.00, în Piața „William Shakespeare” din Craiova.
Emblematică pentru comunitatea craioveană, organizatorii au stabilit ca programul manifestării culturale, pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică (26, 27și 28 octombrie), atât pentru expoziţia cu vânzare în aer liber cât şi pentru demonstraţiile meşterilor populari, să se desfășoare zilnic, în întervalul orar 08.00 şi 19.00, permițând publicului să perceapă târgul de artă populară, ca o formă de regăsire, de corespondență cu prezentul, dar și cu trecutul și viitorul, căci publicul craiovean va regăsi în acest spațiu cultural urban alături de ceramişti, sculptori în os și lemn, iconari pe lemn și sticlă, pielari, fierari, cofetari, țesători în lână, bumbac, borangic, păr de capră, papură, pănușă, sticlari, șlefuitori de pietre semiprețioase, creatori de costume populare, ori meşteri de țesături interioare, și producători apicoli, de bunătăţi tradiţionale, între care dulciuri de casă ori vestitele brânzeturi şi afumături de Sibiu.
Reprezentând tradiția în Cetatea Băniei, matricea autenticului în Oltenia, Târgul Meșterilor Populari, reunește la Craiova, de 41 ani, diversități și plurității culturale tradiționale din întreaga țară, în pavilioanele special amenajate în Piața „William Shakespeare”, craiovenii putând recunoaște imaginile familiare ale celor peste 60 de meșteri populari, din toate centrele meşteşugăreşti active din țară, ce vor etala publicului craiovean felurite obiecte populare cu valoare estetică sau funcţională, produse tradiționale de la ceramică la costume populare, obiecte casnice, textile, împletituri, ouă încondeiate, icoane pe lemn şi sticlă, scoarţe ţărăneşti, piese de port, tablouri lucrate în tehnica goblenului, obiecte din metal şi material preţios, produse alimentare tradiţionale, cofetari cu bunătăţi tradiţionale, cozonaci, plăcintă, ciocolată, turtă dulce, halva, magiun, zacuscă, gem si diferite dulceţuri ecologice, acestea din urmă la mare căutare în ultima vreme.
În cadrul evenimentului cultural, publicul craiovean va avea posibilitatea să fie actant cultural activ și va putea asista la prezentarea meșteșugurilor din zona Olteniei, ce se regăsesc pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității – UNESCO, precum olăritul și țesutul, în condițiile în care ”Tehnicile de realizare a ceramicii de Horezu” și ”Tehnicile tradiționale de realizare a scoarței”, au fost incluse pe lista reprezentativă UNESCO în anii 2012, respectiv 2016.
Nelipsite vor fi, spre exemplu, ceramica de Oboga adusă de Ştefan Truşcă, costumele populare şi ouăle încondeiate din Bucovina – Sauciuc Genoveva, clopurile maramureşene ale lui Vasile Borodi, ţesăturile frumos lucrate de Maria Neamţu din Vâlcea ori Zoriţa Creţu din Craiova. Îi veţi reîntâlni în târg şi pe cojocarul Dumitru Liceanu, de la Vădastra, şi pe gorjeanul Pompiliu Ciolacu – unul dintre puţinii meşteri care mai realizează icoane de vatră, Lazăr Radu, din Bihor, cu vestitele steaguri dacice, confecționate din lemn. Lăzile de zestre, dulapurile, blidarele sunt obiecte pline de farmec și mister, realizate de meșterii țărani cu multă migală și măiestrie, de-a lungul anilor, aceste obiecte vorbind de la sine și de multe ori ne întorc cu gândul în trecut, la gospodăriile tradiționale românești.
Ca în fiecare an, meritele deosebite ale meşteşugarilor în conservarea şi perpetuarea tradiţiei, calitatea şi valoarea creaţiei vor fi răsplătite cu premii, festivitatea de premiere având loc sâmbătă, 27 octombrie, ora 12.30, în Piața „William Shakespeare”. Juriul concursului de creație va fi format din specialiști de marcă din cadrul instituțiilor muzeale din Olteniea, astfel: Președinte – dr. Florin Ridiche, managerul Muzeului Olteniei Craiova, membrii – Florentina Pleniceanu – Șef Secție Etnografie și Artă Populară, din cadrul Muzeului Regiunii Porților de Fier, Drobeta Turnu Severin, dr. Ionuț Dumitrescu – Șef Secție de Etnografie, din cadrul Muzeului Județean Vâlcea, dr. Albinel Firescu, Șef Secție de Etnografie, din cadrul Muzeului Județean Gorj, dr. Irinel Cănureci, Șef Secție de Etnografie, din cadrul Muzeului Olteniei, dr. Roxana Deca, Alina Bălan, Loredana Durău, Diana Călin, Roxana Ilie, muzeografi ai Secției de Etnografie a Muzeului Olteniei Craiova.
În cadrul festivităţii de duminică vor fi acordate premiile pentru meşterii populari participanţi, pe două secţiuni – Adulţi, și, Copii şi Tineret. Între acestea, va fi acordat Trofeul Târgului, oferit de Consiliul Judeţean Dolj şi Muzeul Olteniei, în valoare de 3000 lei, şi Premiul „Cetatea Băniei”, acordat din partea Primăriei Municipiului Craiova, în valoare de 1000 lei.