ALDE Dolj a mobilizat de Ziua Mondială a Curățeniei peste 100 de persoane din structurile sale, marea majoritate din Organizația sa de femei – OFLDE dar și din Organizația de Tineret -TLDE, precum și membri ai Organizației de la Malu Mare la o acțiune de voluntariat pentru ecologizare.
Sub egida Un mediu curat – un viitor sănătos cei 100 de voluntari din ALDE Dolj (dintre care cca. 70 femei) au strâns cca 150 de saci de gunoaie, adică peste 3 tone de deșeuri din vecinătatea localității Preajba, Comuna Malu Mare.
ALDE Dolj și-a făcut un bun obicei ca periodic să desfășoare astfel de acțiuni de ecologizare. Acțiunile vor continua și în alte zone ale județului unde vor fi mobilizate organizații locale ale partidului condus la nivelul județului Dolj de deputatul Ion Cupă.
”Trebuie să dăm cu toții o mână de ajutor pentru a elibera natura de povara deșeurilor. Curățenie înseamnă sănătate. Un mediu verde înseamnă viitor”– a precizat doamna Anișoara Stănculescu, președinta OFLDE Dolj, principalul organizator al acțiunii.