Pentru a cincea oara de la înființare, astazi s-a dat semnalul de începere a Festivalului Puppets Occupy Street. Este unul dintre evenimentele pe care Craiova le dorește, le asteapta și care aduce foarte multa bucurie craiovenilor și nu numai. Sunt așteptați papușari din întreaga lume. „Este un festival care aduce foarte multa bucurie comunității. Din ce în ce mai multe categorii sociale și profesionale se alatura demersului nostru. Noi, cei implicați în festival, simțim cum creștem odata cu acesta, iar Craiova crește odata cu noi”, a explicat, în debutul evenimentului, Adriana Teodorescu.
De la prima ediție, din 2014, despre care putem spune ca a fost o ediție demo, Festivalul s-a bucurat de sprijinul și simpatia comunitații.
„Acest festival este lucrul care ne aduce cel mai aproape de Europa, poate. Este lucrul ce ne aduce cel mai aproape de normalitate și care reprezinta evenimente de cultura în lumea moderna. Pentru ca, acest festival a crescut în mod substanțial de la un an la altul, la ora aceasta beneficiind de recunoaștere internaționala, unde este respectat și recunoscut și tinde sa atinga performanțele festivalurilor asemanatoare din alte orașe europene, deja consacrate. Ceea ce ati facut voi, indiferent de sumele de bani puse în joc, fara trairile voastre nu s-ar putea realiza. Sunt lucruri care se mișca și sa nu uitam că, până în anul 2012 nici nu ne puteam gândi la așa ceva”, a aratat, la rândul sau, Mihail Genoiu.
Din 2014, de la 85 evenimente, Puppets Occupy Street a ajuns, în prezent, la aproximativ 400. Este un efort deosebit facut de o echipa inimoasa.
„Acest festival a devenit, practic o parte din mine. În prezent suntem la aproximativ 15% din potențialul marilor festivaluri de profil dar, faptul ca de la un an la altul creștem, ne dă dreptul să sperăm ca vom putea ajunge acolo și noi. Anul acesta beneficiem, în cadrul Festivalului, de trupe care merg la Charlesville și Avignon. Îi veți întâlni pe strazile Craiovei cu niște animații absolut spectaculoase. Față de anul trecut, avem opt zile de poveste. Vor fi zile în care vom evolua și în opt locații. Ca o noutate, în acest an, vom avea o mega petrecere la Wather Park – Pool Party unde vor fi introduse toate elementele anterioare. De asemenea, multe acțiuni se vor desfășura în Parcul Tineretului – considerat o bijuterie a Craiovei, un parc absolut superb”, a punctat și Geo Dinescu, actriță în cadrul Teatrului Colibri și unul dintre organizatorii festivalului.