Intrarea proiectului noii Legi a Pensiilor în dezbatere publică este primul pas către realizarea unei legi care să își dovedească eficiența pe termen mediu și lung. România are nevoie de o nouă lege a pensiilor care să pună ordine în sistem și care să ofere dreptul la un trai decent persoanelor care au încheiat sau vor încheia activitatea în piața muncii.
Sperăm ca dezbaterea acestui proiect să mobilizeze toți actorii interesați – sindicate, asociații ale pensionarilor, companii, autorități, specialiști pentru că interesul de a avea o lege bună, sustenabilă este un interes comun.
Noua lege trebuie să răspundă mai multor provocări legate de declinul demografic, de creșterea populației în vârstă a României, de situația diferită a stagiilor de cotizare pentru bărbați și femei, de nevoia de a corecta inegalitățile și inechitățile care au apărut în sistemul de pensii în ultimii ani, în așa fel încât oameni care au aceeași vechime în câmpul muncii, aceeași pregătire, au ocupat aceleași funcții, să aibă pensii similare.
Preocuparea noastră a celor din ALDE este aceea de a contribui la o lege a pensiilor care să redea demnitatea pensionarilor printr-o majorare sustenabilă a pensiilor, conform contribuției, pe baza principiului ”la muncă egală plată egala”.
În același timp suntem preocupați să găsim un răspuns nediscriminatoriu în ceea ce privește modul de calculare a pensiilor întrebărbați și femei ținând cont că stagiile de cotizare ale femeilor sunt mai mici iar ale femeilor cu trei și mai mulți copii pot fi și mai mici.
Totodată ne vom uita cu atenție la modalitatea de racordare în continuarea evoluției valorii punctului de pensie în raport cu salariul mediu și nu doar cu creșterea inflației.
Obiectivul nostru este ca, în același timp, să proiectăm sigurantă pentru generațiile următoare de pensionari și să putem face majorarea pensiilor actuale într-o măsură cât mai consistentă, pentru ca așteptările celor care sunt astăzi la pensie să fie indeplinite.