Platforma România 100, alături de Comunitatea Locală RO100 Craiova I vă invită vineri, 6 iulie, la dezbaterea „Dezvoltarea Craiovei, un drum în construcție”, o discuție deschisă despre perspectivele de dezvoltare ale Craiovei, unul dintre cele mai mari orașe ale României și pol de creștere regional. Evenimentul va începe la ora 17:30 și se va defășura la Hotel Ramada Plaza (Calea București, nr. 1).
La dezbatere vor participa Dacian Cioloș, președinte fondator al Mișcării România Împreună și al Platformei România 100 și Valeriu Nicolae, membru fondator al Mișcării România Împreună.
Accesul se va face pe baza înscrierii prealabile prin completarea formularului de participare: https://goo.gl/344ARj.
Ne așteptăm să avem un dialog interactiv și să identificăm soluții la provocările care privesc dezvoltarea durabilă a Craiovei în anii ce vin.
Dorim să construim împreună viitorul României, bazat pe competență și pe voința cetățenilor. Acesta este motivul pentru care, alături de voi, am lansat o importantă campanie de consultare pentru viitorul României. Dezbaterea are loc în cadrul Caravanei „Întrebăm România Împreună”, care a ajuns deja în câteva orașe din țară.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !