O putere puternică are nevoie de o opoziție puternică. Așa am învățat eu! Ceea ce se întâmplă în ultimii ani pare, mai degrabă, un joc de prost gust de genul „da-mi-o mie, na-ți-o ție”. Orban depune moțiuni de cenzură numai de dragul de a mai trage un glonț orb în care singurul proiect cu care vrea să câștige este „Orban premier”. Tot din copilărie stiu zicala „când trei îți spun că ești beat, te duci și te culci”. Și atunci, mă întreb, dacă lui Orban îi spun atât și cei de la UDMR, cât și Ponta cu ai lui, că nu a prezentat niciun proiect pentru ce se va întâmpla după „căderea lui Dăncilă”, ce facem? Vremea lui „Jos penalii”, a trecut. Și asta s-a văzut, sau ar fi trebuit sa se vada, încă de la alegerile parțiale de anul trecut. Bineînțeles că avem nevoie de o Justiție puternică, dar hai ca, în loc de „jos penalii” să veniți, domnilor politicieni, cu soluții. Și nu, nu mă refer la „Sus Kovesi!” Doamne ferește! Da, este nevoie de anticorupție, dar mă ia capul când aud „trebuie să-ți dovedești nevinovăția în instanță”. NU! BOULE! Nu trebuie să-și dovedească nimeni nevinovăția!!! PARCHETUL trebuie să administreze probe atât în favoarea, cât și împotriva cuiva. Personal, nu l-am suportat pe Adrian Nastase, dar nu aș mai vrea să văd, SUB NICIO FORMĂ, o motivare ca cea din dosarul său în care se spefica despre condamnare că are „menirea să-i descurajeze pe toţi cei care ar fi tentaţi să intre în relaţii cu exponenţi ai vieţii politice”, dar și că ar trebui „să reprezinte un puternic semnal de alarmă în primul rând pentru toţi reprezentanţii clasei politice din România”. Doamne apără-mă! Și cum rămâne cu „nimeni nu e mai presus de lege”? Sau cu „toți suntem egali în fața legii”?
Să ne înțelegem, Puterea face greșeli! Dar Opoziția doarme! Și Puterea greșește tocmai din acest motiv. Că nu are cine să-i demonstreze cu argumente, că a greșit! Viorica Dăncilă mi se pare cel mai prost prim-ministru pe care l-a dat România! Discursul de astăzi a fost, parcă, încununarea – cireașa de pe tort! BANCA MONETARA!!!!. Cu toate acestea, nu poti să nu ciulești urechile atunci când tot ea spune că „am sperat să fim averizaţi, corectaţi, ba chiar traşi de mânecă cu privire la anumite măsuri care pot părea din perspectiva dumneavoastră discutabile”. Și, din păcate, are dreptate! Ce pui în loc? Tu, opoziție, vii si spui: „te dau jos pentru că nu ești bun. Dar nu spui „Ai facut așa, iar eu zic că ar fi trebuie așa. Din considerentele ăstea”. Cât de arogant să fii, tu, lider de partid, să vii și să declari „N-am stat de vorbă cu Ponta, dar nu cred că îi trebuie mult unui om care spune că Dragnea e adversarul lui să îl convingi să voteze moţiunea de cenzură. Sunt convins că vor vota moţiunea”.
Din cauza asta, poate, oamenii nici nu ies în stradă. Nu vor să fie asimilați unei găști pe care o simt vândută. Sau uneia care nu știe, SAU NU VREA să facă altceva decât circ! OAMENII s-au săturat de circ!!!
În concluzie, moțiunea de azi va pica! Și, NU, nu pentru că PSD e bun! Ci pentru că opoziția e foarte slabă!!! Ludovic Orban va reuși, astăzi, imposibilul – să o legitimeze pe Viorica!!!