„Problemele privind poluarea aerului sunt generate de emisiile poluante, care produc acidifierea atmosferei, afectează producţia de ozon troposferic, măresc concentraţia în atmosferă a particule în suspensie, a pulberilor cu metale grele şi a gazelor cu efect de seră, reduc stratul de ozon şi conduc la schimbări climatice. Evoluţia emisiilor atmosferice poluante este dependentă în principal de evoluţia populaţiei, de presiunea exercitată de sectorul industrial şi de sectorul energetic, la acestea se adaugă în mai mică măsură presiunea exercitată de sectorul agricol şi turistic. Acestea se cuantifică prin valoarea anuală a emisiilor atmosferice şi prin efectele aupra sănătăţii oamenilor şi ecosistemelor La nivelul județului Dolj industria energetică – este principala sursă de poluare și este reprezentată de unităţile de producere a energiei termice, în urma cărora rezultă emisii de poluanţi în atmosferă, afectarea vegetaţiei, poluare fonică, generarea de deşeuri. Poluanţii atmosferici monitorizaţi – respectiv dioxid de sulf (SO2), oxizi de azot (NO2/NOx), monoxid de carbon (CO), Plumb (Pb), pulberi în suspensie – fracțiile PM10 şi PM2,5, benzen (B) şi ozon(O3) – sunt cei reglementaţi prin directivele europene privind calitatea aerului înconjurător preluate prin legislaţia noastră (Legea 104/2011), privind valorile limită, de prag şi de alertă ale acestora, precum şi a metodelor de măsurare şi evaluare”. Sursa – Informare privind evoluţia calităţii aerului şi nivelul radioactivităţii pe raza municipiului Craiova şi la nivelul judeţului Dolj prezentată în Colegiul Prefectural.
Cu toate acestea, în ultima sămtămână, centrul Craiovei a fost, am putea spune, invadat de un miros pestilențial. De parcă groapa se mutase pe Unirii. Explicația a venit astăzi în timpul Colegiului Prefectural de la Monica Mateescu, șefa Agenției pentru protecția mediului. „Depozitul de la Mofleni este conform și ecologic. Acesta asigură preluarea deșeurilor din întreg județul Dolj, dar și din punct de vedere al asigurării funcționarii depozitului în condiții normale sunt probleme. Spun asta pentru că, în momentul de față, celula 5 este aproape plină și va fi sistată depozitarea, în timp ce celula 6 este în procedură de autorizare. Problema este că depozitul este conform, este ecologic, dar exploatarea lui, managementul depozitului nu a respectat toate măsurile din autorizația de mediu și cred că cu toții am constatat un miros care ne-a deranjat în diferite momente ale zilei, noaptea și asa mai departe, și asta este din cauză că celelalte celule 2, 3, 4 nu sunt închise definitiv. Este sistată depozitarea, dar acolo trebuie depuse straturi de pământ, de strat impermeabil care să asigure înlăturarea disconfortului creat de existența acestor deșeuri. Deci, sunt o serie de măsuri care nu au fost îndeplinite. Au fost constatate aceste neîndepliniri de către Garda Națională de Mediu și sunt impuse cu termene până la 25 august să se realizeze, inclusiv această încidere și exploatare conform autorizației și, deci, funcționarea Celulei 6, in suguranță. Închiderea Celulei 5 se va face dupa ce se va face tasarea. Obligatorii sunt închiderea celulelor 2, 3 și 4 care sunt principalele cauze ale mirosului și, bineînțeles, exploatarea celului în funcțiune, respectiv 6, va trebui efectuată pe o suprafață mult mai mică, nu cum se efectuează acum în celula 5. Pentru că, exact cum ati scos în evidență și ieri nu poate funcționa oricum. O fi el ecologic, dar disconfortul creat, nu poate fi ignorat”, a mai explicat Monica Mateescu.
Nu trebuie uitat faptul că, în ultimele două luni, craiovenii s-au plâns mereu de neridicarea gunoiului menajer, autospecialele nemairespectând orarul stabilit tot de firma de salubritate. Și totul în detrimentul craiovenilor.