Toată lumea este obișnuită cu ședințele de consiliu local sau județean. Discuții, propuneri, idei, negocieri. Dacă depășești, ÎNSĂ, „bariera” și ajungi „la țară”, ședințele se desfășoară după un cu totul alt tipic. Miercuri, la Moțăței, ședință de Consiliu Local. Normal. Patru puncte pe ordinea de zi. Se anunța freamăt mare că unul din puncte era schimbarea viceprimarului. Se anunța freamăt mare. Pe la colțuri se vorbea de o mită exorbitantă primită de un parlamentar doljean. Dorind să văd ordinea de zi, am accesat site-ul primăriei dar, SURPRIZĂ!!!! Nu apare nimic (vezi foto).
Așa că, ne urcăm frumos în mașină și purcedem spre localitatea cu pricina. Primarul se afla în funcție de 18 ani. Judecând după bogăția zonei, te-ai astepta să se învârtă comuna dupa soare. Nimic mai fals. Apă curentă „decât la șosea” ca să nu mai vorbim de apa potabilă (vezi foto).
Dar, să revenim la ziua de ieri. Dacă până acum, ședințele de consiliu se țineau în Căminul Cultural din comună, ieri, aceasta a avut loc în … BIROUL PRIMARULUI. Sătenii vorbeau, speriați, pe la colțuri, că poliția a primit ordin să-i bată. „De ce?”, i-am întrebat. „Apăi, don-șoară, nu vedeți? Vor să-l schimbe pe domnul vice care a ținut cu noi, cu comuna, ne face drumuri, ne reface biserica”. Recunosc că după aceste discuții curiozitatea mă rodea și mai tare. Începe ședința. Condusă de un liberal, Gheorghe Pirvan – care este și președintele organizației locale PNL. Și, din nou, surprizele se țin lanț de ziua de miercuri de parcă emisiunea din trecut descinsese în comuna doljeană. Nu se făcu apelul nominal (ups!) și mai, rău, consilierii începură să semneze … CONVOCATORUL DE ȘEDINȚĂ. Ba, unul dintre ei l-a semnat abia către final. Când a constatat președintele de ședință, în momentul apelării pentru votul de demitrere a viceprimarului că nu e semnat!!!!! Și, bineînlețes, altă surpriză! Liberalul n-avea dosar de ședință!!!! „Adu, bă, și mie un dosar de ședință!” (UPS!!!!!). Nu mai vorbesc de faptul că habar n-avea de subiecte. Primele două puncte de pe ordinea de zi se refereau la … proiecte europene. Proiecte accesate pe Interreg RO-BG. Greeeu!!! Ce-o fi ăla! Sintagma Interreg i-a dat atâtea bătăi de cap liberalului care se ocupă de gospodărirea Calafatului că ziceai că e chineză, nu alta. Dar, târâș grăpiș, deh, oamenii se grăbeau să ajungă la punctul „important” de pe ordinea de zi, trecură. Cu nervi, cu explicații pe care secretara primăriei habar n-avea să le dea. Și, uite așa, s-a ajuns și la punctul 3. Viceprimarul în funcție, „inculpatul”, a solicitat cuvântul pentru a încerca să explice de ce inițiativa celor 11 consilieri este nefondată. „Niciuna dintre acuzaţiile aduse prin expunerea de motive nu este întemeiată. Singurul motivpentru demiterea mea din funcţia de viceprimar al comunei Moţăţei este acela că am devenit incomod din punct de vedere politic prin iniţiativele mele de dezvoltare a comunei”, a declarat Bibian Liviu Marius Bărbulescu, în răspunsul la acuzaţiile colegilor consilieri. „Semnatarii nu motivează temeinic această cerere, în conformitate cu art.69 alin. 2 din Legea nr.393/2004, actualizată, privind statutul aleşilor locali. Mai mult decât atât, viceprimarul nu se face vinovat de încălcarea art.69 alin.4, din Legea 393, adică încălcarea Constituţiei, a legilor ţării, nu a prejudiciat interesele ţării, ale comunei Moţăţei sau ale cetăţenilor săi, singurele motive de demitere a unui viceprimar”, a concluzionat acesta.
Chiar semnatarii recunosc, în expunerea de motive, că nu este vorba de o sancţiune, ci de o măsură administrativă. Expunerea lui Bărbulescu îl enervă la culme pe … liberal. Îl certă că i-a „obligat să voteze” un proiect de hotărâre dar încurca flagrant co-finanțarea cu contribuția Primăriei la finanțarea prin AFIR – GAL Calafat.
„Prin proiectul “Modenizare drum acces Gară-şcoală în satul Moţăţei Gară”se vor asfalta străzile Ion Creangă şi tronsonul 1 din strada Viilor. În legătură cu acest proiect precizez următoarele:
Suma maximă nerambursabilă aprobată de Adunarea Generală a GAL Calafat alocată fiecarei comune în parte este de 80.000 de euro, bani ce ajungeau pentru asfaltarea a doar jumătate din strada Ion Creangă din Moţăţei-Gară. În urma discuţiilor purtate cu Executivul s-a decis suplimentarea sumei din bugetul local în vederea asfaltării întregii străzi Ion Creangă şi realizarea legăturii cu DJ561A prinstrada Viilor”, a încercat să le reamintească Bărbulescu ce au votat.
Chiar dacă acesta sau chiar unul din consilierii PNL, Gogu Oncică, încearcă să facă lumină în acest caz, ceilalți 13 par că nu-i interesează, iar președintele de ședință, liberalul Gheorghe Pirvan decide trecerea la vot. Fără a explica ce scrie pe buletinul de vot sau care este procedura. Bărbulescu a fost demis cu 11 din cei 15 consilieri, în favoarea sa votând reprezentantul PNTCD, colegul său din PMP și liberalul Gogu Oncică. Odată demis, Pîrvan tree la punctul patru și … fără a întreba ce propuneri se fac – pesemne că buletinul de vot era deja facut – anunță trecerea la vot. Moment în care … din nou … SURPRIZĂ!!! Bebe Bărbulescu îl propune pe liberalul Gogu Oncică.
Consilierii au avut de ales între candidatul PSD, Răzvan Mărgelu, şi candidatul PNL (propus de Bărbulescu), Gogu Oncică. Și, DIN NOU … SURPRIZĂ!!!!! Patru dintre consilierii PNL, în frunte cu preşedintele organizaţiei locale, Gheorghe Pîrvan, cei care se declarau mari duşmani ai PSD-ului au votat cu … candidatul PSD, în detrimentul colegului de partid.
Şi astfel, candidatul PNL a obţinut doar 5 voturi – 2 PMP, 1 PNŢCD şi 2 PNL. În acest fel, PNL a pierdut şansa de a avea un viceprimar într-o comună cu 7.000 de locuitori, dovedind, o data în plus, că lupta cu PSD-ul este doar de faţadă. Iar Ludovic Orban este prea departe de Moțăței. Așa că, ieri, la Mățăței, putem spune „USL A ÎNVIAT!”
PACAT!!!!