Peste 300 de craioveni au protestat, miercuri seară, în Piaţa Mihai Viteazu, împotriva construirii unui nou depozit de deșeuri radioactive la Kozlodui. Aici ar urma să fie depozitate deșeuri radioactive de pe teritoriul întregii Europe. În debutul manifestării, participanții au ținut un moment de reculegere pentru victimele accidentului nuclear de la Cernobâl, din anul 1986. Mitingul a fost organizat de Acțiunea pentru Renașterea Craiovei , Asociația C.R.O.N.O, Asociația Civică pentru Viață și Pro Democrația Club Craiova. „Anul trecut s-a început construirea unui megadepozit de 350.000 de tone în care practic vor fi depuse toate deşeurile radioactive din toată Europa. Va fi, să spun aşa, într-o formulă metaforică, groapa de gunoi radioactiv a Europei. Noi trebuie să ne opunem. Este de datoria noastră pentru că aceste obiective nucleare ne afectează sănătatea noastră, a copiilor noştri, şi a generaţiilor viitoare. Este motivul pentru care trebuie să ne implicăm în aceste acţiuni civice. Spuneam de aceste reactoare care s-au făcut fără acordul nostru. Noi, comunitatea craioveană şi doljeană, suntem cei afectaţi. Noi suntem cei care trebuie să fim ajutaţi inclusiv de statul român care trebuie să ia poziţie faţă de aceste obiectove, trebuie să fie mai transparent şi să ne comunice informaţii exacte despre toate aceste obiective. Trebuie însă să ne implicăm noi, societatea. Să o facem când încă mai avem timp”, a explicat președinteșe „Acţiunii pentru Renaşterea Craiovei”, avocatul Lucian Bernd Săuleanu. Participanții au scandat „Nu Kozlodui”, „Kozlodui îngroapă și economia Olteniei”, „Europa nu ne discriminați”.