Direcţia Publică Comunitară de Evidenţă a Persoanelor Dolj, aduce la cunoștință cetăţenilor faptul că, peste 6.400 de persoane care vor împlini vârsta de 14 ani trebuie să se prezinte în cursul acestui an la serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor (S.P.C.L.E.P.), în vederea obținerii primului act de identitate, iar unui număr de peste 40.000 de persoane cu domiciliul pe raza județului Dolj care dețin deja acte de identitate urmează să le expire termenul de valabilitate al acestora în anul 2018.
„În acest context, anunțăm persoanele interesate că pentru obţinerea actelor de identitate se pot adresa cu cereri la ghişeele S.P.C.L.E.P. care arondează localitatea acestora de domiciliu, iar principalele documente care trebuie să însoţească cererea pentru obţinerea actului de identitate sunt după caz, următoarele: actul de identitate deţinut anterior, certificatul de naştere, certificatul de căsătorie/hotărârea de divorţ definitivă şi irevocabilă/certificatul de divorţ, documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu, precum și dovada achitării taxei de producere și eliberare a actului de identitate.
În situaţia în care solicitanţii nu pot prezenta unul din documentele de stare civilă sau nu pot face dovada adresei de domiciliu, cererile vor putea fi soluţionate prin eliberarea de cărţi de identitate provizorii cu termen de valabilitate de un an de zile.
În cazul copiilor minori, cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani, care solicită eliberarea unui act de identitate este obligatoriu să fie însoţiţi de unul dintre părinţi sau după caz, de reprezentatul legal.
Contravaloarea actului de identitate (7 lei – cartea de identitate sau 1 leu – cartea de identitate provizorie) se poate achita la sediul/în contul S.P.C.L.E.P. unde se depune cererea de eliberare a actului de identitate.
Din aceste considerente, atragem atenția cetăţenilor aflați în situațiile expuse să verifice valabilitatea actelor de identitate deţinute, iar cei care se încadrează în categoria celor ale căror documente de identitate vor expira în acest an, le aducem la cunoştinţă că potrivit prevederilor legale în vigoare au posibilitatea să solicite eliberarea unui nou act de identitate cu cel mult 180 zile înainte, dar nu mai puţin de 15 zile, de expirarea actului de identitate deţinut anterior.
Minorii care împlinesc vârsta de 14 ani, sunt obligaţi să solicite eliberarea actului de identitate în termen de 15 zile de la împlinirea vârstei.
Pentru informaţii suplimentare, rugăm persoanele interesate să se adreseze Serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor în a cărei rază de competenţă teritorială îşi au domiciliul sau să acceseze site-ul Direcţiei Publice Comunitare de Evidenţă a Persoanelor Dolj, http://www.evidentadolj.ro”, a precizat Ciprian Bobocică, Directorul executiv al Direcției Publice Comunitare de Evidență a Persoanelor Dolj.