Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului a continuat seria dezbaterilor cu întrunirea de marți, de la Craiova. Lucrările au fost coordonare de Consilierul de Stat László Borbély, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă. Această dezbatere face parte dintr-o serie de întâlniri regionale pe care departamentul și-a propus să le organizeze în fiecare dintre cele 8 regiuni ale României. La eveniment au fost prezenți prefecți, președinți de consilii județene, primari, conducători ai instituțiilor deconcentrate din regiunea Sud-Vest, reprezentanți ai societății civile și mediul academic care au adus în discuție necesitatea revizuirii Strategiei pentru Dezvoltare Durabilă și modalitățile de implicare și  implementare a acesteia. De asemenea, s-au dezbătut subiecte legate de dezvoltarea durabilă în regiunea Sud – Vest în contextul dezvoltării regionale, rolul autorităților locale în dezvoltare durabilă și conceptul smart city, muncă decentă şi creştere economică prin antreprenoriat social, afaceri locale pentru obiective Globale, dezvoltarea durabilă în România – rolul educației, descreșterea – noua paradigmă a sustenabilității, dar și abordările teritoriale ale dezvoltării durabile.
Despre implementarea Agendei 2030 la nivel global, demersuri UE și revizuirea Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă a României a vorbit și Consilierul de Stat László Borbély care și-a început prezentarea prin a expune trei date relevante care sunt în legătură directă cu obiectivele dezvoltării durabile, dar pe care le-a raportat la contextul acutual din România. Deși îngrijorătoare și deloc satisfăcătoare pentru țara noastră, Consilierul a vorbit cu maximă transparență despre problematica migrației  care  arată că România este, după Siria, prima țară din care au plecat cei mai mulți cetățeni și că în momentul actual, circa 17% din populație, ceea ce înseamnă aproximativ 35% din populația activă, lucrează în străinătate. Un al obiectiv important la care László Borbély a făcut referire este cel legat de  asigurarea sănătății și promovarea bunăstării la toate vârstele – prezentând că România este pe locul doi în Uniunea Europeană la rata folosirii antibioticelor după Grecia și arătând cât este de nociv și puțin sustenabil acest obicei.
Agenda 2030 a fost adoptată în anul 2015, în cadrul lucrărilor summit-ului ONU de la New York. Prin acest document, ONU a oferit o agendă universală cu obiective clare și cuantificabile. Agenda 2030 include un set de 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD) şi un plan de acţiune pe următorii 15 ani, pentru eradicarea sărăciei extreme, combaterea inegalităţilor, a injustiţiei şi protejării planetei până în anul 2030. Amploarea Agendei 2030 și natura aspectelor pe care le vizează presupune un grad ridicat de coerență și coordonare a politicilor sectoriale. Astfel, Guvernul României, prin Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă și-a asumat implementarea acesteia la cel mai înalt nivel și afirmă că în timpul președenției României la Consiliul UE, în prima jumătate a anului 2019 vor fi  întâlniri și discuții în România cu toți actorii la nivel european care au un cuvânt de spus în acest domeniu, deoarece va fi un an crucial din punct de vedere al raportului Uniunii Europene către ONU.
„Mă simt onorat de interesul pe care l-am găsit aici, în regiunea Sud-Vest, față de segmentul dezvoltării durabile. Prezennța celor peste 100 de persoane aflate în sală la eveniment m-a motivat și mi-a confirmat încă o dată că demersul nostru, acela de a oferi un suflu nou dezvoltării durabile, va da roade și va fi unul sustenabil.  Acest lucru ar trebui să-l continuăm și sper  că vom reuși să formăm nuclee regionale și locale de dezvoltare durabilă, cu oameni care să fie devotați acestui domeniua”, a declarat László Borbély Consilier de Stat și Coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă.
La rândul său, prefectul de Dolj a precizat faptul că „actuala strategie naţională pentru dezvoltare durabilă se bazează pe modelul de dezvoltare conform căruia creşterea economică pe termen lung trebuie însoţită de incluziune socială şi protecţie a mediului. În planul politicilor publice, aceasta înseamnă promovarea bunei guvernări, concretizată prin evaluări de impact ale instrumentelor folosite şi consultarea pe scară largă a tuturor factorilor implicaţi, ceea ce se întâmplă astăzi.
Integrarea celor 17 obiective de dezvoltare durabilă aşa cum au fost agreate în cadrul summitului Organizaţiei Naţiunilor Unite din septembrie 2015 prin revizuirea strategiei naţionale de dezvoltare durabilă reprezintă un demers concret căruia i se circumscrie şi prezentul eveniment. În final vă asigur de întregul meu sprijin în derularea unor evenimente similare în viitor”.
Departamentul răspunde de o problemă foarte importantă, respectiv dezvoltarea durabilă. „Vorbim despre un concept foarte generos și care trebuie pus în operă conform rezoluțiilor ONU până în anul 2030. Este un concept pe care îl putem regăsi în fiecare activitate pe care o desfășurăm fie la serviciu, fie în timpul vieții noastre cotidiene. A fost o întâlnire importantă la Craiova, fiind prezenți la acest seminar președinți de consilii județene din Oltenia, primari de mari municipii, oamenii din mediul de afaceri, tocmai pentru a primi informații noi despre acest concept”, a concluzionat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !