Dacă săptămâna trecută iubitorii de muzică s-au delectat la Filarmonica „Oltenia” Craiova, ascultând Concertul nr. 2 de Serghei Rahmaninov, vineri (9 februarie) se reîntâlnesc cu sonorităţile învăluitoare şi pasionale ale „ultimului mare romantic”. De data aceasta, în program figurează Concertul nr. 3, op. 30 în Re minor care are are multe trăsături comune cu precedentul concert compus de Rahmaninov. Ambele lucrări cuceresc auditoriul prin profunzimea și intensitatea imaginilor artistice și bogăția lor melodică. În Concertul nr. 2, suflul liric este mai larg, mai amplu, pe când Concertul nr. 3 este mai plin de energie, dezvoltarea simfonică este mai dinamică, iar elementul de virtuozitate este mult mai puternic subliniat.
Concertul nr. 3 de Rahmaninov va fi interpretat de pianistul Viniciu Moroianu, născut în București, într-o familie de muzicieni, activitatea sa artistică însumând peste nouă sute de apariții scenice, în recitaluri, concerte camerale și ca solist cu orchestra (aproape treizeci de titluri, inclusiv românești). Viniciu Moroianu are un repertoriu vast, incluzând prime audiții și lucrări mai rar abordate. Reputatul pianist român este membru fondator al Societății Române Mozart (1991). De asemenea, a fost distins cu Premiul Colegiului Criticilor Muzicali din România (1981) pentru interpretarea Sonatei a treia pentru pian de Enescu și Premiul Fundației „Dinu Lipatti” din București (1992) pentru restituirea și prezentarea în concert a Fanteziei op.8 de Lipatti. În 2005 a obținut titlul de Doctor în muzică, titlul tezei fiind „Două secole de gândire componistică reflectate în creația pentru pian solo a lui Dinu Lipatti”. Din 2003 este solist invitat permanent la Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea, alături de care realizează integrala lucrărilor concertante pentru pian de Beethoven. De asemenea, este profesor la Universitatea Națională de Muzică din București, clasa sa de pian dând doi semifinaliști și un laureat la Concursul internațional „George Enescu”.
A doua parte a concertului de vineri seara este dedicată tot unei personalităţi din zona romantismului muzical, Franz Schubert, cu o lucrare de tinereţe, Simfonia nr. 1 în Re major, scrisă când avea doar șaisprezece ani. Este o compoziţie impresionantă pentru un tânăr autor, cu influențe clare ale celor doi titani care i-au servit ca modele, Beethoven și Haydn.
Theodor Rogalski – discipolul lui Maurice Ravel
Desfăşurat sub genericul stagiunii 2017/2018, „Muzica uneşte”, concertul de vineri pune în valoare o creaţie semnată de un compozitor român, Theodor Rogalski, mesajul acestui an aniversar – Centenarul Marii Uniri – fiind acela al unităţii naţionale în diversitatea mondială. Theodor Rogalski, unul dintre cei mai talentaţi muzicieni români din secolul trecut, compozitor, dirijor, pianist şi profesor, a avut studii de Conservator făcute la București (1919), Leipzig (1920 – 1923) și la Schola Cantorum din Paris (1923-1926), ca discipol al celebrului compozitor impresionist, Maurice Ravel (orchestrație). A fost distins cu Premiul I de compoziţie „George Enescu” pentru minunatul său Cvartet de coarde(1925) şi admirat pentru originalitatea, fantezia şi umorul celor Două schiţe simfonice („Înmormântare la Pătrunjel” şi „Paparudele” – 1929). Două schițe simfonice de Theodor Rogalski, prezente în programul din data de 9 februarie, au fost mult preţuite şi selectate de însuşi George Enescu, pentru concertul susținut la Expoziția Internațională de la New York (1939 World’s Fair).
Dirijorul concertului, Alexandru Ganea, inclus în Enciclopedia Who Is Who
Programul serii, Două schițe simfonice de Theodor Rogalski, Concertul nr. 3 în Re minor pentru pian și orchestră, op. 30 de Serghei Rahmaninov şiSimfonia nr. 1 în Re major, D. 82 de Franz Schubert, va fi interpretat de Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Oltenia” Craiova, sub bagheta maestruluiAlexandru Ganea, dirijor permanent invitat al Filarmonicii din Pitești. S-a aflat la conducerea celor mai cunoscute orchestre din România și Republica Moldova și a colaborat cu nume sonore ale scenei muzicale naționale. În anul 1997 şi-a început cariera didactică la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, unde actualmente este conferenţiar universitar şi dirijor al Orchestrei Universitaria. Pentru dirijorul Alexandru Ganea un pas important l-a constituit câştigarea, alături de Orchestra de Cameră Jeunesses Musicales, a Premiului I la Concursul Internaţional al Orchestrelor de Tineret de la Haga (Olanda, 1998). În anul 2013, numele lui a fost inclus în Enciclopedia Personalităților din România Who Is Who, iar în 2014 a apărut volumul Alexandru Ganea, Repere dirijoral – stilistice ale programatismului. În 2015, la casa de discuri Eurostar, a apărut CD-ul Enescu, Lipatti, Silvestri, avându-i ca protagonişti pe membrii Orchestrei Universitaria a UNMB şi pe dirijorul Alexandru Ganea.