Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a semnat, la sfârșitul acestei săptămâni, contractul cu asocierea de firme care va amenaja și echipa platformele pentru containere îngropate destinate colectării deșeurilor în municipiul Craiova și va furniza utilajele necesare gestionării acestora.
Potrivit președintelui CJ Dolj, Ion Prioteasa, investiția, cu o valoare totală de 7,5 milioane de euro, reprezintă componenta care va definitiva Sistemul de management integrat al deșeurilor, realizat în cadrul celui mai complex proiect cu finanțare europeană al administrației județene.
„Am depășit o provocare importantă în cadrul demersului nostru finanțat cu aproape 54 de milioane de euro din fonduri europene și avem un câștigător al licitației publice pentru furnizarea și montarea containerelor îngropate, cu care am semnat contractul în aceste zile. Ne aflăm, așadar, aproape de momentul începerii investiției care vine să completeze sistemul de gestionare a deșeurilor la nivel județean, o investiție care, de data aceasta, este destinată în exclusivitate municipiului Craiova.
Vorbim despre o componentă complexă și importantă din proiectul cu finanțare europeană, un contract care include achiziții și lucrări a căror valoare cumulată se ridică la 7,5 milioane de euro. Asocierea de firme căreia i-a fost atribuit va trebui să proiecteze și să amenajeze, în Craiova, aproape 440 de platforme, pe care va instala un număr total de aproximativ 760 de containere îngropate, destinate zonelor cu blocuri din municipiu. În același timp, vor fi livrate 15 utilaje speciale, de diferite tipuri și capacități, pentru diversele operațiuni pe care le presupune gestionarea acestei noi rețele, de la ridicarea și transportarea deșeurilor la curățarea containerelor.
Beneficiile pe care le aduce noul sistem sunt multiple, în primul rând pentru că el va înlocui actualele platforme supraterane, ceea ce înseamnă o îmbunătățire a gradului de salubritate, dar și un avantaj din punct de vedere estetic. În al doilea rând, prin montarea acestor recipiente diferențiate, se creează condițiile pentru valorificarea deșeurilor reciclabile, întrucât obiectele din sticlă, metal, plastic, hârtie și carton vor fi colectate separat de resturile menajere.
Dat fiind numărul mare al lucrărilor prevăzute în acest contract, este de așteptat ca implementarea lui să nu fie una facilă, însă îi vom acorda întreaga noastră atenție și vom monitoriza derularea lui, etapă cu etapă, pentru a ne asigura că va fi dus la bun sfârșit în cel mai scurt timp posibil. Contăm, în desfășurarea acestei investiții, pe buna relație de colaborare dezvoltată cu Primăria Municipiului Craiova, cu care avem un parteneriat solid pentru realizarea acestui segment din Sistemul de management integrat al deșeurilor“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.
Contractul încheiat între Consiliul Județean Dolj și S.C. European Waste Technology S.R.L., în calitate de lider al Asocierii S.C. European Waste Technology S.R.L. – Nord Engineering S.R.L., are o valoare totală de 34.380.393 lei, inclusiv TVA, sumă care include prețul utilajelor specifice și al containerelor furnizate, precum și prestarea serviciilor de proiectare, inscripționare, instruire și testare aferente și executarea lucrărilor de montare. În cadrul contractului, vor fi construite 438 de platforme, pe care vor fi amplasate 729 de containere îngropate cu capacitatea de 5 metri cubi și 30 de containere de 3 metri cubi.
Investiția face parte din proiectul cu finanțare europeană „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Dolj“, cu o valoare totală de 53,6 milioane de euro, care a mai cuprins achiziționarea a 32 de autospeciale pentru colectarea și transportul deșeurilor menajere, a 3.906 containere de diferite capacități, a 102.985 de compostoare individuale pentru gospodării din mediul rural și din orașele Bechet și Dăbuleni, închiderea depozitelor neconforme de la Calafat, Filiași și Segarcea, precum și construirea a patru stații de transfer, a două stații de compostare și a unei stații de sortare a deșeurilor.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !