Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediile societăţilor de asigurare Omniasig Vienna Insurance Group SA şi Generali România Asigurare Reasigurare SA, precum şi la sediul companiei Aon România Broker de Asigurare-Reasigurare.
Inspecţiile Consiliului Concurenţei au fost efectuate în cadrul investigaţiei având ca obiect posibila încălcare a legislaţiei naţionale şi a prevederilor Tratatului de Funcţionare a UE de către Aon România Broker de Asigurare-Reasigurare S.R.L., Aon UK Limited, Generali România Asigurare Reasigurare S.A., Assicurazioni Generali S.p.A. United Kingdom Branch, Assicurazioni Generali S.p.A. şi Omniasig Vienna Insurance Group S.A.
Autoritatea de concurenţă suspectează o posibilă împărţire a pieţei asigurărilor de aviaţie la care ar fi participat aceste societăţi.
Documentele ridicate în cadrul inspecţiilor se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice investigaţiei.
În acţiunile sale, Consiliul Concurenţei a fost asistat de Autoritatea de Concurenţă şi Pieţe din Marea Britanie (CMA), care a derulat procedura de solicitare de informaţii la sediile companiilor din Marea Britanie, urmând să transmit autorităţii române informaţiile primite pentru fi analizate.
Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilei practici anticoncurenţiale analizate. Inspecţiile inopinate constituie o etapă preliminară a investigaţiei, iar efectuarea lor nu reprezintă o antepronunţare a Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte existenţa unei încălcări a Legii Concurenţei.