Parlamentarii liberali Ionuț Stroe și Cezar Preda, membri ai Delegației României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, au fost aleși miercuri ca raportori pentru două dosare deosebit de importante în Comisia pentru Migrație. Ionuț Stroe a fost ales raportor pe tema „Migrația muncii din Europa de Est și impactul său asupra proceselor socio-demografice din țările de origine”. Acesta a avut-o drept contracandidată pe deputata norvegiană Kristin Ørmen Johnsen. Deputatul Cezar Preda a învins-o pe Daphné Dumery (Belgia), urmând să fie raportor pe tema „Refugiații și migranții, ținte ușoare pentru traficul de persoane și exploatare”.
Înainte de căderea Cortinei de Fier, migrația dinspre Europa de Est către Occident era motivată în primul rând politic. În prezent, motivația principală este una economică, iar migranții provin în cea mai mare parte din țări care s-au integrat deja în Uniunea Europeană și beneficiază astfel de dreptul de a călători și munci în Occident. Conform unor statistici publicate de ONU, populația Europei de Est s-a micșorat din 1990 până în prezent cu aproximativ 18 milioane de locuitori, fiind cea mai semnificativă scădere demografică dintr-o regiune a planetei de după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Impactul acestei migrații masive poate fi urmărit pe mai multe niveluri, cum ar fi cel economic, social sau demografic. Raportul „Migrația muncii din Europa de Est și impactul său asupra proceselor socio-demografice din țările de origine” va urmări să răspundă la câteva întrebări importante: „care este, în cifre exacte, impactul emigrației asupra îmbătrânirii populației în țările de origine și care sunt repercusiunile pe termen lung asupra sistemelor de asigurare socială?”; „ce procent din migranți decid să se întoarcă în țara de origine și câți să rămână în țara de destinație?”; „cum contribuie migrația la îmbunătățirea abilităților profesionale ale celor care pleacă?”; „cați dintre migranții care aleg să se întoarcă în țara de origine decid să își deschidă o afacere, ca urmare a experienței economiei de piață dezvoltate din Europa occidentală?”. Răspunsurile la aceste întrebări vor servi drept fundament pentru formularea unor recomandări care vor fi supuse aprobării Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
După ce a fost ales raportor de către Comisia pentru Migrație a APCE, deputatul PNL Ionuț Stroe a declarat: „Peste 3,5 milioane dintre conaționalii mei locuiesc și muncesc în țările din Vestul Europei. Așadar, ca parlamentar român, cunosc în detaliu situația si consecințele migrației. Mă onorează în mod deosebit încrederea pe care mi-au acordat-o colegii din toată Europa desemnându-mă raportor pe problema migraţiei economice din Europa de Est. Acest raport trebuie sa pornească de la un studiu asupra impactului pe care îl are migrația atât la nivel mic (pentru indivizi, familii și gospodării), cât și la nivel mare, asupra economiei Europei de Est, asupra finanțelor și demografiei țărilor implicate. Recomandările formulate în concluzie trebuie să ghideze țările europene în adoptarea unor măsuri care să îmbunătățească viața tuturor cetățenilor, indiferent de țara în care locuiesc. Consider că acesta este un subiect de maxim interes pentru România și țările vecine, dar în egală măsură și pentru Europa de Vest”.

Ionuț Stroe, Deputat PNL,
Membru în Delegația României la APCE

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !