Poeții participanția la cea de=a V-a ediție a Festivalul Mondial de Poezie „Mihai Eminescu“ au fost primiți, astăzi, de conducerea Consiliului Județean Dolj. La întâlnirea desfășurată în sala de ședințe a instituției, alături de președintele IOn Prioteasa au mai participat vicepreședinții CJ Dolj, Oana Bică și Cosmin Vasile, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman“, Lucian Dindirică, precum și inițiatorul festivalului, prof. univ. dr. Ion Deaconescu, președintele Academiei Internaționale „Mihai Eminescu“.
„Ne onorează să fim alături de înalții noștri oaspeți, sosiți în aceste zile la Craiova, și să găzduim un eveniment inclus în agenda Festivalului Mondial de Poezie «Mihai Eminescu», o întâlnire care, iată, în lumina ultimilor ani, a devenit deja o tradiție. Vreau să vă mulțumesc pentru faptul că, prin prezența dumneavoastră la noi acasă, ați reușit să așezați orașul nostru pe harta internațională a poeziei.
Mă bucur să revăd în sală prieteni mai vechi, care au mai fost în Cetatea Băniei și în anii trecuți, și, în același timp, să le adresez salutul meu cordial celor care au ajuns pentru prima dată la Craiova, cărora vreau să le transmit convingerea mea că vor reveni în acest oraș cu oameni calzi și ospitalieri“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.
La rândul său, președintele Academiei Internaționale „Mihai Eminescu“, Ion Deaconescu, a afirmat: „Ne bucurăm să fim prezenți astăzi, la sediul Consiliului Județean Dolj, alături de poeții participanți la cea de-a V-a ediție a Festivalului Mondial de Poezie «Mihai Eminescu», poate cele mai importante voci ale literaturii lumii din acest moment.
S-a spus că municipiul Craiova este, în fapt, o capitală a culturii și este adevărat, dar trebuie să continuăm demersurile pe care le-am întreprins, pentru ca spiritualitatea, poezia, literatura, arta să devină o obișnuință în acest oraș al celor mai bogați oameni din România, dintre cele două războaie mondiale“.
Cea de-a V-a ediție a Festivalului Mondial de Poezie „Mihai Eminescu“, desfășurată la Craiova, în perioada 17-20 septembrie, s-a bucurat de prezența a 50 de poeți, provenind din 45 de state.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !