IOSUD-Universitatea din Craiova organizează, în perioada 21 – 22 septembrie 2017, prima Conferință Națională a Instituțiilor Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat.
Deschiderea oficială a conferinței va avea loc joi, 21 septembrie, ora 9:30, la Centrul de Restaurare, Conservare, Patrimoniu și Vizualizare al Facultății de Teologie Ortodoxă, în Amfiteatru (Strada Brestei, nr. 24).
La eveniment participă reprezentanți de seamă (rectori, directori IOSUD, directori de școli doctorale) de la mai mult de 40 de universități din țară, precum şi reprezentanți ai Ministerului Educației Naționale.
Conferința se dorește un cadru propice de discuție, în care se vor dezbate probleme de mare interes pentru ciclul al treilea de învățământ universitar: cercetarea doctorală a conducătorilor de doctorat, dar și a studenților doctoranzi, vizibilitatea sa națională și internațională, legislaţia actuală de acreditare şi reacreditare a domeniilor de doctorat şi a şcolilor doctorale, legislaţia privind obţinerea atestatului de abilitare şi a calităţii de conducător de doctorat, armonizarea relaţiei dintre Ministerul Educaţiei Naţionale şi Instituţiile Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat.
IOSUD – Universitatea din Craiova își exprimă convingerea că această primă Conferință Națională a Instituțiilor Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat va contribui la găsirea celor mai bune pârghii pentru optimizarea activității doctorale din universitățile românești, oferind un cadru generos de dezbatere constructivă.