ALDE consideră că banii publici destinați dezvoltării Doljului trebuie valorificați mai bine. Sunt atâtea ”destinații ” de interes public către care ar putea fi îndreptați acești bani. Cu mai mult folos. Banii publici trebuie să fie bani activi, creatori de valoare adăugată mare, nu bani pasivi care se reîntorc la buget, în așteptarea rectificării. Dacă la secțiunea funcționare cheltuielile CJ DOLJ  pe primele șase luni au fost de 119.763.000 lei, față de 154.423.000 lei, cât era prevederea, adică aprox. 75%, la secțiunea de dezvoltare au fost cheltuiți 16.490.000 lei, față de prevederea de 46.775.000 lei, adică  aproximativ 30%. Deci o debalansare mare a raportului între banii cheltuiți pentru funcționare și cei alocați pentru dezvoltare. Această cifră de 30 % ne arată că există deficiențe importante inclusiv în aplicarea strategiei de dezvoltare a Doljului. Dezvoltarea unui județ se face cu proiecte competitive a căror finanțare este una coerentă și consecventă.

Înțelegem că sunt și cauze obiective care au determinat acest procent foarte mic al cheltuieilor pentru dezvoltare. Dar nu trebuie evitată o analiză a tuturor cauzelor care au condus către această realitate a execuției bugetare pe acest an.

Noi credem că trebuie regândit fundamental modul în care se alocă și se cheltuie banii pentru dezvoltare. În județul Dolj dar nu numai. Invocarea unor scuze și justificări în jurul unor cauze ”tehnice” nu ține loc de dezvoltare, de cheltuirea competitivă a banului public.

Proiectele de buget ar trebui întocmite cu mai multă rigurozitate, ținându-se cont și de ”istoricul” în materie de returnat bani la buget al unor structuri, instituții care cer bani de la CJ dar apoi nu știu cum sau nu pot să-i folosească.

Există  în mod evident vulnerabilităţi serioase  în construcţia bugetului  CJ Dolj. Derapajele privind cheltuielile publice sunt o realitate care trebuie schimbată, nu doar contabilizată. În absența unui nou mod de a gândi lucrurile, riscul asumării de angajamente care să nu producă efecte concrete în viitor și care să perpetueze în fapt proiecte de investiții care rămân nefinalizate, rămâne unul ridicat pentru județul nostru.

Noi credem că introducerea bugetării multianuale ar genera o  asumare mai responsabilă a unor angajamente viitoare, o cheltuire mai rațională și mai eficientă a banilor publici și ar asigura un raport mai echilibrat între cheltuielile de funcționare și cele pentru dezvoltare. Doar așa obiec­tivul de a crea servicii cu valoare adăugată mare în economia locală, în general în economie ar putea fi cu adevărat atins.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !