Guvernul a aprobat alocarea temporară a sumei de 50 de milioane de euro pentru asigurarea necesarului de finanțare al Autorității de management pentru Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice (POS CCE), aferent lunii aprilie 2015. Fondurile sunt alocate din venituri din privatizare și sunt destinate plății contribuției publice la Fondul de Participare JEREMIE.
JEREMIE (Joint European Resources for Micro and Medium Enterprises) este un instrument inovativ dezvoltat de către Comisia Europeană și Fondul European de Investiții (parte a Grupului Băncii Europene de Investiții) pentru îmbunătățirea accesului la finanțare pentru IMM-uri în cadrul UE. JEREMIE presupune crearea de instrumente financiare pentru IMM-uri, inclusiv garanții, capital de risc, creditare, microfinanțare, etc implementate de intermediari financiari (ex. bănci, fonduri de capital de risc).
În România, JEREMIE este implementat în cadrul Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice (POS CCE) și are ca obiectiv sprijinirea accesului la finanțare al IMM-urilor prin instrumente de garantare, microfinanțare și investiții.
Suma de 100 de milioane de Euro alocată inițial pentru Fondul de Participare JEREMIE a fost suplimentată cu 50 de milioane de Euro în decembrie 2013, urmând ca diferența de 50 de milioane de euro să fie plătită în urma deciziei de astăzi a Guvernului.
Suma de 50 de milioane de euro alocată astăzi va contribui la continuarea implementării unui nou produs destinat IMM-urilor, respectiv finanțarea cu dobândă subvenționată.
Fondurile alocate astăzi de Guvern vor fi rambursate Ministerului Finanțelor Publice în euro din sumele restituite cu această destinație de către Comisia Europeană până la data de 31.07.2015.