Claudiu Manda, președintele PSD Dolj, a participat, marți seară, împreună cu candidatul social-democrat pentru Primăria Terpezița, Virgil Gruia, la o întâlnire cu locuitorii comunei, în care a vorbit despre necesitatea alegerii unui primar capabil să atragă din surse externe fonduri pentru dezvoltarea localității.
„Atunci când alegeți omul care va conduce administrația locală în următorii patru ani, trebuie să aveți în vedere un aspect: banii pe care consiliul local și-i asigură pentru bugetul propriu, din taxele și impozitele colectate de la cetățeni, sunt insuficienți pentru a rezolva problemele mari ale comunității, cum este și modernizarea drumurilor. Comuna are nevoie de un primar care să știe să atragă finanțare din alte surse, de la consiliul județean și Guvern până la fondurile europene. Ori, să ne amintim că, în ultimul său an de guvernare, Cabinetul Boc a alocat pentru tot județul Dolj, pentru toate proiectele deschise prin Ministerul Dezvoltării Regionale, 5 milioane de lei. Banii aceștia, dacă ar fi fost repartizați numai comunei Terpezița, tot nu ar fi fost suficienți.
Noi reprezentăm partidul care, la guvernare, a mărit salarii și pensii, care a redeschis spitale și școli, care a redus impozite și taxe și, în plus, a găsit și fonduri pentru investiții. Și, cu domnul Liviu Dragnea la conducerea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a abordat pragmatic problema lucrărilor lansate, dar lăsate nefinanțate de fostul Executiv și a alocat cu prioritate fonduri pentru a finaliza, rând pe rând, proiectele de infrastructură, pentru că România nu putea rămâne un nesfârșit șantier.
Aveți de ales între un om și o echipă care au făcut și au dovedit că știu să facă administrație și contracandidați care n-au făcut vreodată și nici nu se știe dacă pot face.
Ducem mai departe o campanie electorală civilizată, în care vorbim despre lucruri realizate și despre proiecte realizabile. Îl susținem pe candidatul nostru și ne dorim ca, după votul din 5 iunie, Virgil Gruia să fie primarul comunei Terpezița, iar PSD să obțină majoritatea de care este nevoie în consiliul local pentru ca investițiile pe care și le-a propus să poată fi realizate, majoritatea și în consiliul județean, pentru dezvoltare în Dolj“, a precizat președintele PSD Dolj, deputatul Claudiu Manda.
La rândul său, președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, totodată candidat pentru o funcție de consilier județean, a declarat: „Am venit astăzi la Terpezița, într-o echipă numeroasă și foarte importantă, care cuprinde lideri ai organizației județene a PSD, membri ai Parlamentului și factori de decizie la nivelul instituțiilor. Aducem cu noi un mesaj ferm de susținere pentru candidatul nostru la funcția de primar. Vrem să știți că suntem cu totul alături de Virgil Gruia, că are sprijinul unui partid puternic, partidul cel mai serios de pe eșichierul politic, iar bilanțul Cabinetului Victor Ponta reprezintă cel mai bun argument în acest sens.“
Notice: Trying to get property 'post_excerpt' of non-object in /home/camerame/public_html/estv.ro/wp-content/themes/smartmag/partials/single/layout-cover.php on line 59
Notice: Trying to access array offset on value of type bool in /home/camerame/public_html/estv.ro/wp-content/themes/smartmag/partials/single/layout-cover.php on line 65