Miercuri va fi inaugurat campusul Facultății de Mecanică în care s-au investit 10 milioane euro, din fonduri europene. Proiectul a prevăzut reabilitarea, modernizarea clădirilor existente, extinderea și refuncționalizarea unora dintre acestea, crearea de condiții conform unor norme de elită pentru desfășurarea proceselor educaționale. Astfel, au fost amenajate la standarde europene spații destinate predării cursurilor, desfășurării laboratoarelor, spații pentru birourile profesorilor, pentru consultații, secretariat, dar și birourile de informare. De asemenea, a fost construită o bază sportivă și au fost amenajate spații ultramoderne de cazare dotate la nivel hotelier. Tot cu fonduri europene, au fost achiziționate și implementate echipamente și aparatură de laborator de ultimă generație. În același timp, a fost realizată o infrastructură modernă și performantă pentru biblioteca facultații cu acces direct la informația științifică de actualitate. Principalul scop al proiectului este de a asigura un proces educațional la standarde europene, de a crește rolul economic, social și cultural al centrului universitar, precum și de a crește postofoliul de colaborări cu instituțiile și universitățile naționale și internaționale. Inaugurarea campusului va avea loc la ora 11:00, la Facultatea de Mecanică, din strada Calea București, nr. 107.