Unirea Principatelor Române a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea prin unirea statelor Moldova și Țara Românească sub numele Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești. Procesul unirii, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări, a cunoscut o etapă decisivă, care s-a dovedit a fi ireversibilă, prin alegerea colonelului moldovean Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate, la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească.
La 1 ianuarie 1848 a intrat în vigoare o convenție moldo-munteană prin care a fost desființată vama dintre cele două țări, excepție făcând sarea. Actul a fost precedat în 1842 de un proiect de unificare al măsurilor și greutăților.
Ideea Unirii Moldovei și a Țării Românești, avansată încă din secolul al XVIII-lea a devenit, după războiul Crimeii (1853 – 1856), o temă de prim plan a dezbaterii politice, atât în cele două Principate, cât și pe plan internațional.
Deciziile adoptate prin tratatul de pace de la Paris (18/30 martie 1856), prevedeau intrarea Principatelor Române sub garanția colectivă a celor șapte puteri europene (Turcia, Franța, Anglia, Prusia, Austria, Rusia, Sardinia), revizuirea legilor fundamentale, alegerea Adunărilor ad-hoc care să exprime atitudinea românilor în privința unirii, integrarea în granițele Moldovei a trei județe din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad și Ismail), trimiterea în Principate a unei Comisii Europene cu misiunea de a propune „bazele viitoarei lor organizări”, libertatea navigației pe Dunăre, pusă sub control internațional ș.a.
Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza
În Moldova a fost ales în unanimitate, la 5/17 ianuarie 1859, liderul unionist Alexandru Ioan Cuza, reprezentantul „Partidei Naționale”. Reprezentanții acestei grupări, ce avea ca obiectiv unirea Moldovei cu Țara Românească, au oscilat o vreme între a avea un candidat al lor și a-l susține pe Grigore M. Sturdza, fiul fostului domnitor Mihail Sturza și agent al Rusiei. Acesta, susținut de Rusia prin intermediul bancherului evreu Șmul Rabinovici și agentului panslavist polonez Nieczuka Wierzbicki, care a adus la Iași câteva sute de mercenari, viza și el unirea celor două țări, dar sub domnia sa și sub forma unui stat-marionetă care să facă jocurile Imperiului Rus. Cu două zile înainte de votul pentru alegerea domnitorului, unioniștii au înțeles jocul lui Sturza și au hotărât să-l respingă și să desemneze un candidat al lor. După dispute aprinse, a fost acceptat comandantul micii armate moldovene, Alexandru Ioan Cuza (care nu participase la întâlnire). La adunarea propriu-zisă, Cuza a fost prezentat drept variantă de compromis între conservatorii filoruși și liberalii pro-occidentali (francofili). Oamenii lui Sturza au fost surprinși să constate că acesta este respins și în schimb adunarea îl votează în unanimitate pe Cuza. Alegerea lui Alexandru I. Cuza ca domn al Moldovei a declanșat în Iași o manifestație așa cum Iașul nu mai cunoscuse până atunci. Mii de oameni, masați în piața palatului, au aclamat ore întregi alegerea lui Cuza, iar orașul a fost iluminat timp de patru zile. La lumina torțelor, procesiuni însumând mase mari de oameni, veneau să-l felicite pe domn.
Recunoașterea internațională a Unirii
Actul istoric de la 24 ianuarie 1859 reprezenta primul pas pe calea înfăptuirii statului național român unitar. Impusă sub o puternică presiune populară, cu deosebire la București, alegerea ca domn al Țării Românești a lui Alexandru Ioan Cuza avea să-și găsească o confirmare deplină la marea manifestare prilejuită de sosirea alesului națiunii în capitala munteană.
Cea mai stringentă problemă era recunoașterea internațională a alegerilor. Faptul împlinit la 24 ianuarie 1859 era considerat de Poartă și de Austria drept o încălcare a Convenției de la Paris. Situația creată în cele două Principate urma să facă, de altfel, obiectul unei noi Conferințe internaționale, care se deschidea la Paris, la 26 martie/7 aprilie – 25 aug./6 sept. Misiuni speciale, conduse de persoane apropiate lui Alexandru I. Cuza, au vizitat capitalele Marilor Puteri garante și au reușit să câștige sprijin pentru cauza românească.
Senatul României a adoptat, pe 2 iunie 2014 proiectul de lege pentru declararea zilei de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române, zi de sărbătoare naţională. Pe 3 decembrie 2014, Camera Deputaţilor a adoptat Legea nr. 171/2014 pentru declararea zilei de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române, zi de sărbătoare naţională, şi, pe 16 decembrie 2014, preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul privind promulgarea acestei legi. Anul acesta, se împlinesc 161 de ani de la unirea Moldovei cu Ţara Românească. Ziua a fost sărbătorită cu mare fast în toate orașele țării.
În Bănie, autoritățile locale au invitat craiovenii, de la primele ore ale dimineții în Piața din fața statuii marelui voievod pentru a celebra „Mica Unire”.
Evenimentul a debutat cu realizarea dispozitivului de către garda de onoare care i-a prezentat onorul ministrului Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe. Acesta a fost și cel care, de această dată, a dat citire mesajului premierului: „Cu 161 de ani în urmă, românii de pe cele două maluri ale Milcovului sărbătoreau împreună îndeplinirea unui ideal drag al generației pașoptiste, unirea Moldovei cu Țara Românească. Mica Unire, cum este numit momentul istoric de la 24 ianuarie 1859, a reprezentat prima etapă în crearea statului unitar român, desăvârșită la 1 decembrie 1918, când a avut loc și unirea cu Transilvania, Banatul, Crișana și Maramureș.
Ce poate fi mai frumos pentru o națiune decât consensul în jurul unui obiectiv vizionar a cărui împlinire avea să deschidă calea către un stat modern, suveran și independent? Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza în același timp ca domnitor al Țării Românești și al Moldovei a însemnat, cum el însuși spunea, conform relatărilor vremii, nu doar venirea la putere a unui om, ci a unui popor.
Avem multe de învățat din exemplul artizanilor Unirii Principatelor Române. Chiar dacă au existat și voci care se opuneau unificării, divanurile ad-hoc care au precedat unirea celor două principate au demonstrat dorinţa de unire a românilor, iar elitele politice ale vremii au fructificat o șansă istorică pentru întreaga națiune. Reformele care au urmat în toate domeniile importante ale economiei și vieții social-politice au schimbat în bine destinul acestui popor. A fost un cumul de voință și de curaj politic datorită căruia există și România de astăzi, revenită de peste un deceniu în marea familie europeană și partener al Alianței Nord-Atlantice.
Istoria ne-a demonstrat că putem fi puternici ca națiune atunci când ne unește un obiectiv comun. În 1859, puternica apropiere culturală și economică dintre Moldova și Țara Românească a fost catalizatorul Micii Uniri. Dezvoltarea și modernizarea statului nou format atunci nu ar fi fost însă posibile fără respectul pentru lege și pentru binele întregii națiuni.
Sărbătoarea Unirii Principatelor Române este un bun prilej de reflecție pentru ceea ce ne dorim ca popor pentru viitor, lăsând deoparte diferențele de opinie sau rivalitățile politice. Provocarea actuală o reprezintă dezvoltarea țării în pas cu celelalte state membre ale Uniunii Europene, reducând decalajele economice sau sociale. Acesta este drumul pe care mi l-am asumat împreună cu echipa guvernamentală pe care o conduc, în deplin respect pentru lege și pentru binele societății.
La mulți ani, români!
La mulți ani, România!”.
Ministrului Ionuț Stroe i-a urmat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa. 
„Celebrăm astăzi Unirea Principatelor într-un context cu totul deosebit, pentru că se împlinesc în acest an două secole de la nașterea celui care, prin dubla sa alegere ca domnitor al Moldovei și al Țării Românești, ajungea să personifice împlinirea unei aspirații pentru care generații la rând luptaseră, de-a lungul veacurilor.
Evocăm o filă de istorie care cuprinde o întreagă lecție despre responsabilitate și cutezanță, despre loialitate și înțelepciune, un capitol din care se desprind, ca un mesaj testamentar, cuvintele marelui Alexandru Ioan Cuza: «Ne place a crede că și în viitor veți fi vrednici de admirarea ce ați insuflat Europei prin actul glorios de la 24 Ianuarie.»
Iar răspunsul prezentului se ridică la înălțimea așteptărilor trecutului. România este un nume rostit cu stimă și apreciere. România acționează, alături de aliații săi, ca un important furnizor de securitate și stabilitate pe plan internațional. România este membru respectat al Uniunii Europene, marea comunitate politică și economică din care de 13 ani facem parte.
În calitate de președinte al Consiliului Județean Dolj, permiteți-mi să vă adresez dumneavoastră, distinșilor participanți la această ceremonie, dar și tuturor craiovenilor și doljenilor expresia deplinei noastre considerații, dorindu-vă ca noul an să stea sub semnul împlinirilor“, a concluzionat Prioteasa.
Nu în ultimul rând, a luat cuvântul edilul Craiovei, Mihail Genoiu. „Aducem astăzi un omagiu înaintașilor noștri care au pus bazele întemeierii României. Se împlinesc 161 de ani de când politicienii români și moldoveni găseau puterea și înțelepciunea de a alege un domnitor comun în cele două țări vorbitoare de aceeași limbă, dar cu granițe separate. Numele ales să conducă la unison cele două state a fost cel al lui Alexandru Ioan Cuza.
Puterile române își alegeau astfel, într-o Europă tulbure, conducătorul ce avea să pună bazele unui stat modern, cu o constituție solidă și un sistem legislativ unic în Europa. Și tot ceea ce avem astăzi la dispoziție: învățământ, justiție, sistem agrar se bazează pe structuri inițiate atunci, în perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Acela a fost momentul în care România începea să devină o țară cunoscută și respectată în Europa, o țară care se dezvolta din punct de vedere economic și administrativ. Iar Craiova a fost orașul care s-a manifestat încă de la început pentru unire. Să nu uităm că anul 1857 îi găsește pe craiovenii de seamă, din acele timpuri, punând bazele Comitetului Unional din Craiova. Și datorită unui pictor renumit – Theodor Aman, care a surprins pe pânză, ca nimeni altul, spiritul craiovenilor prinși în horă, orașul nostru și-a asigurat un loc special pentru posteritatea națională. Unirea avea să fie desăvârșită în 1859, când, şeful Poliţiei Craiova, cât şi Prefectul de Dolj de la acea vreme menționau cum craiovenii se bucurau din tot sufletul de înfăptuirea din 24 ianuarie.
Cu speranța că ducem mai departe, cu mândrie, idealurile strămoșilor noștri, spunem și noi acum, peste sute de ani, dar cu aceeași pasiune: „Trăiască Unirea!”, a încheiat acesta.
Manifestările au continuat cu depunerea de jerbe de către asistență, defilarea gărzii de onoare și a fanfarei militare, precum și cu celebra Horă a Unirii în care s-au prins cele câteva sute de craioveni care au decis să înfrunte gradele cu minus și să vină la manifestație.
