Guvernanții se gândesc de pe acum la bunăstarea mentală a românilor și vor lua în discuție, în ședința de astăzi, declararea zilei de 2 decembrie ca fiind liberă în acest an. Astfel, ultima luna a anului 2022 va debuta cu o minivacanță.
„Pentru personalul instituţiilor şi autorităţilor publice, ziua de 2 decembrie 2022 se stabilește ca zi liberă.
(2) Pentru recuperarea zilei de muncă stabilită ca zi liberă potrivit alin. (1), instituţiile şi autorităţile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 31 decembrie 2022 potrivit planificărilor stabilite.
(3) Pentru munca prestată potrivit alin. (2) nu se acordă timp liber corespunzător”, se arată în proiectul hotărârii de Guvern.
Conform aceleiași HG, prevederile nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii, magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în ziua de 2 decembrie 2022 şi nici participanţilor în aceste procese.
În ziua de 2 decembrie 2022, prin centrala Ministerului Finanțelor se efectuează operațiuni de încasări și plăți, operațiuni de plăți privind serviciul datoriei publice, precum și eventualele operațiuni de debitare dispuse de Comisia Europeană din contul de resurse proprii în lei deschis la Trezoreria Statului.