Raportul Mecanismului de Cooperare și Verificare făcut public astăzi de Comisia Europeană este unul echilibrat, care pe de-o parte evidențiază progresele înregistrate de principalele instituții judiciare și de autoritățile cu responsabilități în domeniul justiției, dar în același timp menționează deopotrivă critici și recomandări. Raportul MCV reflectă faptul că principala provocare și prioritate pentru România rămâne lupta împotriva corupției.

Cele mai importante critici ale Comisiei Europene vizează acțiuni ale Parlamentului în legătură cu modul de răspuns la solicitările justiției, regimul imunităților parlamentarilor, implementarea greoaie a rapoartelor ANI și chiar a celor confirmate de decizii ale instanțelor sau respectarea deciziilor CCR.

Partidul Național Liberal solicită tuturor grupurilor parlamentare să-și stabilească drept prioritate recomandările din Raportul MCV. Parlamentul trebuie să facă pași decisivi chiar acum în sesiunea de primăvară pentru a corecta părțile de legislație deficitare.

În acest sens, un demers comun al grupurilor parlamentare ar trebui să fie susținerea inițiativei PNL privind accelerarea și transparentizarea procedurilor de ridicare a imunității parlamentarilor, depuse încă de anul trecut.  Prin măsurile propuse de PNL, se stabilesc termene pentru ca Parlamentul să răspundă în maximum 48 de ore solicitărilor Justiţiei.

Partidele politice trebuie să înțeleagă că e timpul să-și schimbe conduita politică, dublul limbaj și să nu mai blocheze în Parlament nicio anchetă a justiției. Daca vor continua la fel ca până în prezent, vor face rău întregii Românii si vor periclita îndeplinirea obiectivelor sale europene.

Ne dorim cu toții o perspectivă cât mai scurtă pentru încheierea perioadei de monitorizare, dar pentru ca acest lucru să se întâmple este nevoie de corectarea tuturor minusurilor semnalate in raport, obținerea consensului politic asupra procesului de reformă în justiție și menținerea dialogului activ cu Comisia Europeană.

Comentarii

comentarii

Leave A Reply

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !