Marţi, 11 iunie, a.c., în jurul orei 06.15, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, aflaţi în timpul executării unei acţiuni pe linia combaterii comercializării fără drept a produselor accizabile, în zona Pieţei Agroalimentare Craioviţa Nouă, din Craiova, au depistat o femeie care deţinea, într-o plasă, mai multe pachete de ţigări.
Jandarmii au procedat la oprirea şi stabilirea identităţii acesteia şi fiind întrebată cu privire la pachetele de ţigări deţinute, fără marcaj fiscal legal, numita B. R., în vârstă de 62 ani, din Craiova, nu a putut să justifice provenienţa acestora şi a recunoscut că nu posedă astfel de documente.
Persoanei în cauză i-au fost întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „deţinerea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia”, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea 86/2006 privind Codul Vamal.
Întreaga cantitate de 1660 ţigarete a fost predată pe bază de proces-verbal reprezentanţilor Direcţiei Regionale Vamale Craiova, iar dosarul va fi înaintat organelor competente pentru continuarea cercetărilor.
Previous ArticlePNL Dolj a decis radierea a nouă primari de comune