În fiecare an, de 13 septembrie serbăm Ziua pompierilor în amintirea actului eroic al pompierilor militari de la 1948. Aceștia, sub conducerea locotenentului Pavel Zăgănescu, în lupta din Dealul Spirii, au ținut piept trupelor otomane conduse de generalul Fuad Pașa. Evenimentul a fost sărbătorit și la Craiova unde pompierii și-au expus mașinile și aparatura în Piața Mihai Viteazu.
„Episod emblematic și emoționant al trecutului nostru, ziua de 13 septembrie 1848 proiectează peste timp un exemplu mobilizator, vorbindu-ne despre curaj, hotărâre și verticalitate, calități care – acum, ca și atunci – definesc fiecare misiune dusă la bun sfârșit de cei care își pun viețile în slujba siguranței semenilor. Fermitatea în acțiune și spiritul de sacrificiu reprezintă și astăzi coordonatele majore în jurul cărora se conturează cariera pompierilor militari și civili, dovedind că profesia pe care și-au ales-o impune – dincolo de bună pregătire – o nobilă vocație, capacitatea de a se dedica întru totul onorantului rol asumat. La ceas aniversar, îndreptăm gândurile noastre de respect și apreciere către echipa de conducere și cadrele operative ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Oltenia“, a căror remarcabilă activitate, așezată sub semnul profesionalismului și al implicării, se ridică la înălțimea strălucitei tradiții fondate de predecesori”, a precizat Ion Prioteasa, președintele Consiliului Județean Dolj.
La rândul său, secretarul de stat Raed Arafat a precizat că „direcția în care am acționat a fost aceea de a întări capacitatea de răspuns în salvarea de vieți. Dotarea structurilor cu echipamente și pregătirea personalului au reprezentat prioritățile noastre. Prin accesarea fondurilor europene, cu sprijinul Guvernului României și a conducerii MAI, IGSU a beneficiat de un amplu program de dotare cu vehicule de transport si echipamente de intervenție. Anul acesta, 600 milioane euro din fonduri europene, suplimentare față de cele deja accesate, sunt disponibili pentru a continua modernizarea IGSU și nu numai. Iar acest lucru nu ne oferă decât garanția că vom fi și mai pregătiți în oferirea unui răspuns eficient în situații de urgență. Dar acest lucru ne și obligă să depunem toate eforturile pentru a ne păstra încrederea de care ne bucurăm din partea românilor”.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !