Deputatul Partidului Social Democrat Florinel Stancu, a susținut în plenul Camerei Deputaților, o declarație în care a solicitat Ministerului Economiei și Ministerului Afacerilor Externe să desfășoare o anchetă cu privire la activitatea atașaților economici români din străinătate.
Reacția deputatului doljean a survenit în urma emiterii de către Camera de Comerț a României în Italia a unui comunicat în care semnatarii subliniază faptul că atașații economici ai României din acest stat nu își fac treaba, nu se achită de responsabilitățile pe care le au și nu promovează interesele statului român.
„Trebuie să afirm că aceste acuzații mi se par foarte grave și nu pot fi trecute cu vederea. De asemenea, sunt convins că lucrurile nu vor rămâne așa, iar cazul va fi elucidat de responsabilii din Guvernul României. Ministerul Economiei, cât și Ministerul Afacerilor Externe, sunt obligate să realizeze o verificare amănunțită în privința activității atașaților economici din Italia, dar și din alte state unde aceștia își desfășoară activitatea. Voi cere personal o explicație de la Guvern pe acest caz. În fișa postului său atașatul economic are obligația să lanseze contacte cu instituțiile statului de reședință, comunitatea de afaceri sau cea academică. Toate pentru buna promovarea a imaginii economiei. Pentru asta el este obligat să întrețină relații cu cercurile economico-comerciale din statul unde este trimis, să încurajeze și să sprijine dezvoltarea schimburilor economice și comerciale dintre întreprinderile și firmele celor două state. Țara noastră are nevoie de schimburi comerciale intense și de investitori străini importanți. Dacă în urma anchetei se dovedește că reprezentanții Camerei de Comerț în Italia au dreptate, atunci atașații români din statul respectiv trebuie retrași de la post cât mai rapid și înlocuiți cu oameni care vor să-și facă datoria”, a declarat Florinel Stancu.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !