Administraţia Bazinală de Apă Jiu – Sistemul de Gospodăririe a Apelor Gorj va finaliza până la sfârşitul acestui an lucrarea de „Regularizare şi îndiguire râu Gilort la Novaci, pârâu Măceşu, judeţul Gorj”. Finanţarea investiţiei în valoare de 450.000 lei provine din fondul de intervenţie aflat  la dispoziția Guvernului, iar suma a fost alocată prin HG 582/2018.
În urma precipitaţiilor din perioada 08 -10 iulie 2018 s-au produs creşteri importante de nivel pe majoritatea cursurilor de apă, pe raza judeţului Gorj, iar cantitatea de precipitaţii înregistrată la Staţia Hidrometrică Novaci, râul Gilort, a fost de 99,5 litri/mp. Creşterea de debit pe râul Gilort şi afluenţi, pe raza localităţii Novaci, a avut ca efect colmatarea albiei minore a pârâului Măceşu în zona de confluenţă cu râul Gilort, aflată într-o zonă cu numeroase locuinţe.
Pe pârâul Măceşu, afluent de dreapta al râului Gilort, pe raza localităţii Novaci, albia minoră a fost colmatată pe 200 metri liniari(aval prag de fund pârâu Măceşu) şi s-au produs eroziuni de mal stâng şi drept, pe o lungime de 200 metri, cu tendinţa de avansare, din cauza caracterului torenţial al cursului de apă şi transportului de debit solid semnificativ. Sunt în pericol cinci case riverane cursului de apă, situaţia devenind vulnerabilă şi ca urmare a efectelor inundaţiilor produse în perioada 14 – 21 iunie 2018
“Drept urmare, sunt necesare lucrări de decolmatare a 200 metri de albie minoră, de consolidare cu ziduri de sprijin a malurilor pe aceeaşi lungime. Totodată, talvegul se va stabiliza la cote impuse cu ajutorul celor patru praguri de fund din beton şi anrocamente.
Se va realiza un ansamblu unitar care să asigure parametrii unei scurgeri optime pe pârâul Măceşu: asigurarea nivelului de calcul, stabilitatea albiei şi punerea în siguranţă a construcţiilor din vecinătatea cursului de apă”, a explicat directorul A.B.A Jiu, Marin Talău.
Lucrările care vor fi executate în cadrul contractului de execuție sunt următoarele:
o Excavații albie – 19,475 smc;
o Umpluturi în mal – 20 smc;
o Defrișări – 0,11 ha;
o Rampe de acces albie – 1 buc;
o Demolare beton – 20 mc;
o Zid de sprijin h = 2 m – 175 m;
o Gabioane + pereu zid – 25 m;
o Prag de fund – 20 m;
o Organizare de șantier – Platformă balastată – 400 mp.
Durata contractului este de 3 luni, respectiv până la data de 20 noiembrie 2018.
„A fost antrenat material lemnos de pe versanţi şi transportat în albia minoră a pârâului Măceşu, producând blocarea secţiunii albiei în dreptul locuinţelor mai sus menţionate. Având în vedere situaţia descrisă, s-a impus realizarea în regim de urgenţă a lucrărilor de refacere a secţiunii albiei minore a pârâului Măceşu şi stabilizare talveg pentru asigurarea tranzitării viiturilor, de consolidare a malurilor erodate, în vederea punerii în siguranţă a lucrării din administrarea ANAR, prin ABA Jiu/Sistemul de Gospodărire a Apelor Gorj, şi protejarea comunităţii riverane”, a spus directorul general al Administrației Naționale „Apele Române”, Victor Sandu.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !